restaurante
Se înmulțesc restaurantele-fantomă! Așa le spun americanii localurilor cu servire doar pe baza comenzilor online. Acum, tendința e să ieși la restaurant doar la ocazii speciale. În rest, americanii preferă să comande și să mănânce acasă sau la birou.
Zilierii pot lucra în alte 9 domenii. Printre acestea se numără publicitatea, organizarea de expoziţii şi spectacole. Avertismentul specialiștilor în fiscalitate
În mijlocul sezonului estival s-a schimbat şi regimul zilierilor! Au fost aprobate încă 9 domenii în care muncitorii pot lucra cu ziua. Printre acestea se numără: restaurantele, barurile, spectacolele, dar şi grădinile zoologice sau botanice.
Sărbătoarea gastronomiei franceze. În 30 de restaurante din România se va mânca franțuzește
Goût de France este evenimentul la care s-au înscris 30 de restaurante din toată țara. Ambițioasa țintă este organizarea celui mai mare dineu franțuzesc din lume, la noi, în România.
Apa de la robinet, gratis în restaurante. Reţeaua veche de distribuţie a apei potabile, principalul risc pentru români
Restaurantele ar putea fi obligate să dea gratis clienților apă de la robinet, în loc de apă îmbuteliată şi vândută la preţuri mult mai mari. Iniţiatorii acestui proiect, depus deja la Parlament, cred că aşa va fi redusă şi poluarea cu deşeuri de plastic. Ei vor să oblige primăriile să asigure, tot cu titlu gratuit, instalarea de filtre în locuinţele în care apa de la robinet nu respectă parametrii de calitate.
Detoxifiere digitală. Clienţii care renunţă la telefonul mobil obţin reducerea notei de plată
Detoxifiere digitală - este oferta mai multor hoteluri şi restaurante din Statele Unite. Clienţii care îşi lasă telefoanele mobile la intrarea în local sau într-un seif la hotel obţin reduceri, indiferent de cât de mare e nota de plată.
Restaurant din sudul Indiei: Clienții sunt serviți de ospătari roboți
Tehnologie și gastronomie, cam așa am putea descrie un restaurant din sudul Indiei, unde clienții sunt serviți de roboți.
Restaurante în vacanță. Unii patroni din București își închid afacerile pe durata concediilor
"Restaurant închis pentru vacanța de vară! Tot personalul este la Mamaia!" Astfel de afișe au răsărit pe ușile și geamurile multor restaurante din Capitală. Metoda, preluată din Occident, dă rezultate, chiar dacă în bani înseamnă pierderi. Are avantajul că patronii, bucătarii și chelnerii se întorc mai odihniți, iar atmosfera la locul de muncă este mai productivă.
Masa în oraș, o afacere tot mai profitabilă
Restaurantele şi cafenelele sunt tot mai pline, iar numărul clienţilor va continua să crească şi în următorii ani. Un studiu realizat recent arată că în Europa doar Turcia ne depăşeşte ca ritm de creştere a afacerilor din acest sector. Se estimează că oamenii vor ieşi din ce în ce mai des în oraş ca să mănânce sau să bea, iar afacerile vor creşte cu aproape 10 procente anual.
Oferte exotice în capitala Rusiei. Mâncarea chinezească e la modă
În vremuri de criză, la Moscova afacerea cu restaurante în mod paradoxal merge destul de bine, mai ales când patronii vin cu oferte exotice. Nu este un secret că salariile ruşilor au scăzut în raport cu dolarul, iar călătoriile în străinătate nu mai sunt la ordinea zilei. Aşa că proprietarii de localuri s-au gândit să aducă la Moscova atmosfera locurilor după care ruşii încă mai tânjesc. Liviu Iurea ne povesteşte cum este să te simţi ca în China doar la câteva sute de metri de Kremlin.

