Noussair Mazraoui: „Viața e scurtă, vreau să învăț Coranul pe de rost și să devin imam”
Noussair Mazraoui (28 de ani, născut în Olanda) a surprins cu declarațiile pe care le-a făcut după al doilea meci al Marocului la Campionatul Mondial.
Jucătorul marocan, care evoluează pe postul de fundaș lateral stâng, a lăsat să se înțeleagă că, pe termen scurt, ar putea să-și agațe ghetele în cui.
Aceste cuvinte au stârnit surprindere, întrucât Mazraoui este încă tânăr și are posibilitatea de a mai juca fotbal încă câțiva ani.
Actualul jucător al echipei Manchester United este de obicei un titular de bază în formația Diavolilor Roșii și în lotul naționalei Marocului, scrie ziarul AS.
Ba chiar, la acest Campionat Mondial, este titular ”fixat pe post”, doar în caz de accidentare își poate pierde locul în echipa de start.
Cu toate acestea, nimic din succesul sportiv la nivel înalt nu pare să-l impresioneze pe jucător, de vreme ce a făcut următoare declarație, după al doilea meci al Marocului la Campionatul Mondial:
„S-ar putea să decid să mă retrag după Cupa Mondială. Viața e scurtă. Vreau să învăț pe de rost Coranul și să devin imam la o moschee, într-o bună zi”, a afirmat fundașul marocan.
O declarație de intenții a lui Mazraoui, care, dacă va fi pusă în practică de fotbalist, ar însemna că el ar putea părăsi fotbalul mai devreme decât oricine credea.
Jucătorul format în academia clubului Ajax a debutat la prima echipă olandeză în 2018.
Ulterior, a semnat cu Bayern în 2022, iar din 2024 joacă pentru Manchester United. Mazraoui are contract cu echipa de la Old Trafford până în 2028.

