Spitalul Judeţean de Urgență Satu Mare susţine că nu îi aparţin imaginile cu mâncarea servită pacienţilor, făcute publice de ministrul Sănătății: ”Nutriţia pacientului e parte integrantă a actului medical”

Spitalul Judeţean de Urgență Satu Mare / Foto: Facebook
5 august 2025, 14:51 (actualizat 5 august 2025, 21:26)

Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Satu Mare neagă acuzaţiile cu privire la calitatea alimentelor servite pacienţilor şi precizează că fotografiile trimise pe site-ul Ministerului Sănătăţii şi făcute publice de ministrul Alexandru Rogobete nu provin din această unitate medicală.

„Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Satu Mare doreşte să aducă la cunoştinţa opiniei publice că imaginile apărute în spaţiul public în data de 4 august 2025, ce ar ilustra hrana servită în unitatea noastră, nu ne aparţin. Fotografiile respective, încărcate prin intermediul formularului disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii, nu reflectă realitatea din cadrul spitalului nostru. Considerăm că nutriţia pacientului este parte integrantă a actului medical, nu doar o simplă alimentaţie. Din bugetul alocat se fac eforturi constante pentru a oferi un meniu cât mai diversificat şi nutritiv, adaptat nevoilor pacienţilor. Alimentele utilizate sunt atent verificate, preparate zilnic în condiţii igienico-sanitare conforme cu legislaţia în vigoare, neexistând riscul de a fi distribuite alterate”, se arată într-un comunicat de presă transmis de SJU.

Sursa citată subliniază că în Spitalul Judeţean de Urgenţă Satu Mare nu se servesc ciuperci, indiferent de forma de preparare, carnea de porc este servită exclusiv sub formă de tocăniţe iar „carnea de pui este oferită la prânz sub formă de ciocănele, pulpe dezosate sau piept şi doar ocazional, seara, sub formă de tocăniţă”.

Verificări ale inspectorilor DSP Satu Mare

În comunicat se menţionează că inspectori din cadrul Serviciului Control în Sănătate Publică al Direcţiei de Sănătate Publică Satu Mare s-au autosesizat cu privire la aceste informaţii şi au efectuat verificări, iar în raportul întocmit se arată că alimentele din fotografiile apărute în spaţiul public nu provin din blocul alimentar al spitalului.

„În această dimineaţă, inspectori din cadrul Serviciului Control în Sănătate Publică al Direcţiei de Sănătate Publică Satu Mare s-au autosesizat cu privire la cele apărute în mass-media şi în cele ce urmează vă prezentăm concluzia raportului întocmit la finalizarea verificărilor: Produsele alimentare prezentate în imaginile care însoţesc petiţia depusă prin formularul de raportare al Ministerului Sănătăţii nu provin din blocul alimentar al Spitalului Judeţean de Urgenţă Satu Mare”, se precizează în comunicatul spitalului.

Ministrul Sănătății a publicat imagini cu mâncarea de la un spital public din țară: ”Ești ceea ce servești pacienților”

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a postat pe rețelele sociale imagini cu mâncarea pe care o primesc pacienții de la Spitalul Județean de Urgențǎ Satu Mare. El s-a declarat nemulțumit de calitatea acesteia și a subliniat că, în ciuda justificărilor că ”nu se poate”, există numeroase spitale din România care reușesc să ofere mâncare decentă pacienților. 

Spitalului Judeţean de Urgenţă Satu Mare solicită retragerea informaţiilor făcute publice

Totodată, se solicită public retragerea informaţiilor apărute în spaţiul public, despre care conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Satu Mare susţine că au fost distribuite fără să se verifice veridicitatea lor.

„Având în vedere cele menţionate, considerăm că imaginile respective au fost distribuite fără verificarea veridicităţii informaţiilor. Solicităm public retragerea acestor informaţii eronate şi încetarea diseminării lor, întrucât ele afectează imaginea instituţiei noastre şi creează panică nejustificată în rândul pacienţilor şi al aparţinătorilor acestora”, se arată în comunicatul de presă, conform Agerpres.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a postat, luni seara, pe pagina de Facebook, două fotografii însoţite de mesajul: „Poftă bună celor din conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Satu Mare! Se spune că eşti ceea ce mănânci, dar cred că de data asta putem parafraza pe modelul ‘eşti ceea ce le serveşti pacienţilor tăi’. Şi nu încercaţi să explicaţi cum la voi ‘nu se poate’ – pentru că în multe alte locuri – SE POATE!”.

Potrivit ministrului, fotografiile au fost trimise prin formularul de sesizări de pe site-ul Ministerului Sănătăţii. 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite