Ministerul Culturii: O comisie de experţi va evalua modul în care sunt conservate bunurile de la Muzeul Enescu

O comisie de experţi, profesionişti ai domeniului patrimoniului cultural mobil şi restaurării bunurilor culturale, muzeografie şi management muzeal, va evalua starea de conservare şi condiţiile de depozitare a bunurilor culturale şi de patrimoniu aflate în administrarea Muzeului Naţional "George Enescu", a anunţat, luni, Ministerul Culturii.

Nouă ani de când mărțișorul a fost inclus în patrimoniul UNESCO. Aflați legendele care însoțesc această tradiție

Au trecut 9 ani de când mărțișorul a fost inclus în patrimoniul UNESCO. Tradiţia a fost recunoscută printr-un dosar comun depus de România, Bulgaria, Republica Moldova și Macedonia de Nord. Cu această ocazie, la Muzeul Satului din Bucureşti, meșteri din mai multe țări au arătat cum se confecţionează mărțișoarele şi au povestit legendele care însoțesc această tradiție.

Melodiile anilor ’90 și 2000 au animat a doua seară a festivalului Nostalgia. Toată lumea a dansat până dimineață

Sfârșitul de săptămână te poartă într-o adevărată călătorie în timp, pe ritmurile nostalgiei. Sute de oameni s-au adunat şi azi-noapte la Romexpo, unde atmosfera s-a transformat într-o veritabilă discotecă de altădată. Festivalul 'Nostalgia - Flori, fete sau băieți' a readus pe ringul de dans şi în inimile tuturor hiturile anilor '90 şi 2000.

Scandal la Muzeul Național „George Enescu” / Manuscrisele lui Enescu, bunuri de Tezaur, ținute de 4 ani în containere

Scandal uriaș în cultură, după ce o anchetă jurnalistică a scos la iveală că obiecte de patrimoniu de la Muzeul Național George Enescu ar fi fost distruse, fiind ținute în condiții improprii. Ministerul Culturii a anunțat că, din primele verificări, bunurile culturale din categoria Patrimoniu sau Tezaur nu au fost afectate. În schimb, jurnalista care a scris articolul acuză că este intimidată și hărțuită de reprezentanții muzeului.

Ultima Oră

Cele mai citite