Iranul este așteptat să răspundă propunerilor transmise de SUA. Trump anunță discuții constructive: “Ne descurcăm incredibil, la fel cum s-a întâmplat în Venezuela”
Discuții foarte constructive cu Iranul în ultimele 24 de ore, a anunțat președintele Donald Trump. Teheranul este așteptat să răspundă chiar astăzi propunerilor transmise de Statele Unite. O rezolvare rapidă este necesară – fiecare zi de blocaj ne costă bani, au avertizat, de la Paris, reprezentanții celor mai mari economii ale lumii.
Președintele Statelor Unite a previzionat din nou o încheiere rapidă a războiului din Iran. Cele mai recente repere, într-un șir de evaluări din ultimele 24 de ore:
Donald Trump – președintele SUA: “Aș vrea să încep prin a spune că noi – marele nostru vicepreședinte e chiar aici – ne aflăm într-o… eu o numesc o încăierare, pentru că asta este, o încăierare. Și ne descurcăm incredibil de bine, la fel cum s-a întâmplat în Venezuela, unde totul s-a terminat rapid, într-o singură zi. Avem de-a face cu oameni care își doresc foarte mult să ajungă la o înțelegere și vom vedea dacă vor reuși sau nu să încheie o înțelegere care să ne satisfacă. Controlăm foarte bine situația. Acum lucrurile merg bine. Acum trebuie să obținem ceea ce ne trebuie. Dacă nu facem asta, va trebui să mergem un pas mai departe. Dar, având în vedere toate acestea, ei vor să ajungă la un acord. Am purtat discuții foarte constructive în ultimele 24 de ore. Și este foarte posibil să ajungem la un acord. Niciodată cu un termen limită. Se va întâmpla. Pur și simplu se va întâmpla. Dar niciodată cu un termen limită.“
Totul stă într-un plan de… o pagină. Memorandumul prevede încetarea războiului, declanșarea unei perioade de negociere de 30 de zile pentru soluționarea punctelor sensibile, inclusiv a chestiunilor nucleare, cu un moratoriu de peste 10 ani privind îmbogățirea uraniului, deblocarea activelor iraniene și furnizarea securității în Strâmtoarea Ormuz.
Iranul este așteptat să transmită astăzi mediatorilor răspunsul său la propunerea SUA de a pune capăt războiului.
Iranul a fost temă principală și la reuniunea finanțiștilor din cele mai mari 7 economii ale lumii.
Katherina Reiche – ministrul Economiei, Germania: “Fiecare zi în care strâmtoarea Ormuz este închisă ne costă bani. Rezultatul: costuri ridicate ale energiei, lanțuri de aprovizionare întrerupte și creșterea costurilor de producție. De aceea, fiecare zi contează pentru a dezamorsa tensiunile și pentru a asigura libera navigație în strâmtoarea Ormuz.“
Ieri, un avion de vânatoare al Statelor Unite a oprit un petrolier iranian care încerca să spargă blocada. Iar Ministerul Apărării din Franța a confirmat trimiterea portavionului „Charles de Gaulle” în Marea Roșie, pentru pregătirea unei viitoare misiuni de restabilire a liberei circulații în strâmtoarea Ormuz.
Între timp, nesiguranța declanșează un joc costisitor pe piețe. Zvonurile privind un posibil acord cu Iranul au redus prețurile mondiale la petrol până la cele mai scăzute valori din ultimele două săptămâni – țițeiul Brent, care interesează Europa, a ajuns la un moment dat la 98 de dolari pe baril, înainte de a reveni peste pragul de 100 de dolari.

