Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete: Lucrăm la câteva elemente de fond ale unei reforme. Trebuie să restabilim demnitatea personalului medical
Ministrul Sănătății a transmis un mesaj, vineri seară, prin care anunță o reformă în sistemul medical. Alexandru Rogobete a prezentat, într-o postare pe pagina sa de Facebook, în ce constă aceasta și a subliniat importanța respectului față de întreg personalul medical.
„Trebuie să restabilim demnitatea personalului medical, pentru că doar așa putem reconstrui încrederea oamenilor în sistemul de sănătate”, a scris Alexandru Rogobete.
„Nu vreau ca oamenii minunați din sistem – cei care stau zeci și sute de nopți treji pentru a salva vieți, cei care lipsesc de acasă de Crăciun, de Paști sau de ziua copilului lor ca să ne îngrijească pe noi – să fie puși în aceeași categorie cu problemele unui sistem administrativ care, ani de zile, nu a fost capabil să-și organizeze corect modul de finanțare”, a subliniat ministrul.
Alexandru Rogobete a prezentat, pe scurt, câteva elemente de fond ale unei reforme „care va readuce echilibrul și va reduce discrepanțele”:
1. Reclasificarea spitalelor.
Acum avem 8 categorii de spitale, cu mecanisme diferite de finanțare, cu abordǎri diferite – nimeni nu mai înțelege nimic. Venim cu un sistem simplu și eficient: spitale strategice, categoria I, II și III, în funcție de infrastructură și de serviciile reale. Simplu și eficient!
2. Schimbarea normativului de personal.
Modelul actual ia în calcul doar numărul de paturi, fără să țină cont de complexitatea cazurilor, de volumul de pacienți sau de tipul de intervenții. Este profund greșit.
Vom adopta un normativ modern, bazat pe realitate: acolo unde pacienții sunt mai complecși sau încărcarea este mare, personalul trebuie să fie adecvat.
3. Reforma gărzilor.
Sistemul actual este inechitabil. De aceea vom introduce trei categorii: gărzi la domiciliu, gărzi de monitorizare și gărzi de urgență – fiecare cu tarife diferențiate și corecte.
4. Performanță în conducerea spitalelor.
Am introdus deja, încǎ din august, criterii reale de performanță și concursuri pentru manageri și șefi de secție. Efectele se vor vedea. Acolo unde conducerea e puternică, lucrurile merg bine. Unde nu e, stagnăm și asta trebuie schimbat.
Mesajul ministrului Sănătății, Alexandru Rogobete:

