Instituţii de învăţământ din 11 ţări vin cu oferte la Târgul pentru Licee de Elită în Străinătate

Zeci de licee şi şcoli de elită din 11 ţări din Europa, Statele Unite şi Asia s-au întrecut, la un târg organizat în Bucureşti, în oferte care mai de care mai avantajoase, atât din perspectiva oportunităţilor educaţionale, ci şi în ceea ce priveşte taxele de şcolarizare. Miza au fost viitorii liceeni, care consideră că să faci o şcoală în străinătate începe să devină o necesitate.

Românii vor ca programul „Laptele și cornul” să continue cu îmbunătățiri

După mai bine de 20 de ani de funcționare, programul „Laptele și cornul” rămâne una dintre cele mai cunoscute și susținute politici publice din România. Iar potrivit unui studiu recent, publicat de EduPedu, 86% dintre români sunt de părere că programul ar trebui să continue, cu îmbunătățiri, în anii următori.

Copilul tău nu mai suportă temele? Psihologul oferă răspunsul surprinzător

Tot mai mulți copii ajung să privească temele cu anxietate, rezistență sau aversiune. Psihologul Radu Leca explică pentru ce apare această reacție și de ce învățarea se transformă, în timp, dintr-un proces natural de dezvoltare într-o obligație apăsătoare. Potrivit specialistului, nu temele în sine sunt problema, ci contextul în care sunt introduse și felul în care sunt gestionate atât de adulți, cât și de sistemul școlar.

Elevii intră în vacanță până pe 3 noiembrie

Elevii intră în vacanţă începând de vineri, după terminarea cursurilor, şi revin la şcoală pe 3 noiembrie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

Arta de a rămâne mamă: iubirea care lasă loc de evoluție. Cum poți să-ți gestionezi dorul când copiii pleacă la studii

Plecarea copilului la studii în străinătate este un moment încărcat de emoții profunde pentru părinți, în special pentru mame. Psihologul Radu Leca a explicat pentru tvrinfo.ro cum se manifestă acest amestec de mândrie, dor și vulnerabilitate și cum pot fi gestionate sănătos emoțiile despărțirii.

Amenințare în școli și spitale. ”Voi provoca un adevărat masacru”. Surse: Originea mesajului este din străinătate

Alerte în şcolile şi spitalele din Capitală şi din mai multe judeţe. Acestea au primit, pe adresele oficiale de e-mail, ameninţări şocante. Atenţie, urmează detalii cu impact emoţional. Autorul mesajelor anonime a transmis că va provoca un adevărat masacru luni dimineaţă. Poliţia Capitalei a precizat că verificările făcute împreună cu SRI nu au arătat că ameninţarea ar fi una reală. Dar, deocamdată, nici nu au descoperit cine se ascunde în spatele numelui Angela, aşa cum erau semnate mesajele.

Ultima Oră

Cele mai citite