Arta de a rămâne mamă: iubirea care lasă loc de evoluție. Cum poți să-ți gestionezi dorul atunci când copiii pleacă la studii

Plecarea copilului la studii în străinătate este un moment încărcat de emoții profunde pentru părinți, în special pentru mame. Psihologul Radu Leca a explicat pentru tvrinfo.ro cum se manifestă acest amestec de mândrie, dor și vulnerabilitate și cum pot fi gestionate sănătos emoțiile despărțirii.

„Când copilul pleacă la studii în străinătate, în inima mamei se deschid două ferestre: una spre mândrie, alta spre dor. Plecarea copilului e o sărbătoare cu lacrimi. Plângi pentru că ai reușit să-l pornești pe un nou drum”, spune psihologul.

El explică faptul că trupul resimte golul cinei luate în familie, tăcerea camerei și absența pașilor, dar mintea recunoaște ritmul firesc al creșterii. „Acolo, între trup și minte, se naște o artă: arta de a rămâne mamă. Mamă care nu se teme de distanță și categoric nu o idealizează”, precizează Leca.

Psihologic, despărțirea activează atașamente vechi — nevoia de control, frica de pericol și reflexul de a proteja. „Cum poți proteja pe cineva aflat la distanță? Dorul nu cere vindecare, cere spațiu să respire. O mamă bună nu-și neagă emoțiile, le numește. Când pui cuvânt pe simțire, sistemul nervos se liniștește. Adevărul rostit blând devine pernă pentru inimă. Spune-ți: așa îmi este dor, sunt mândră, mi-e teamă uneori — și toate pot coexista. Ambivalența nu e defect, e dovada iubirii mature”, subliniază psihologul.

Pentru echilibru emoțional, Radu Leca recomandă practici zilnice simple, dar eficiente. „Respirația conștientă, jurnalul și micile ritualuri de dimineață așează valurile emoționale. Scrie o scrisoare pe săptămână, chiar dacă nu o trimiți. Când îți așezi cuvintele pe hârtie, dorul coboară două trepte. Plimbă-ți pașii pe același traseu la aceeași oră — corpul iubește predictibilitatea. Hrănește-te bine, dormi, ascultă muzică. Nu sunt capricii, sunt igienă emoțională. Grija de sine este alfabetul din care se scrie grija pentru celălalt”, spune el.

Specialistul insistă asupra ritualurilor de conexiune, care pot menține apropierea emoțională între părinte și copil, chiar și la distanță. „Stabiliți o zi și o oră pentru apeluri, o poză cu răsăritul de luni, un mesaj de vineri. Ritualurile sunt promisiuni pe care timpul nu le uită. Nu cere detalii la fiecare respirație — întreabă cu încredere și ascultă cu răbdare. Regularitatea, nu intensitatea, cultivă siguranța relației părinte-copil. Constanța este forma tăcută a iubirii. Dacă nu răspunde azi, păstrează spațiul curat de supărare — viața de student are propriile fluxuri”, afirmă Radu Leca.

Despre echilibrul dintre sprijin și control, psihologul adaugă: „Iubirea care ține strâns un om conține teamă. Iubirea care lasă loc de evoluție ajută și învață, în timp real, despre viață și obligații. Părintele poate întreba: ai nevoie de un sfat sau doar să mă lași să te aud? Oferă resurse, nu da verdicte. Trimite un pachet cu ce îi place, dar și o scrisoare care spune: ai încrederea mea. Granițele sănătoase sunt daruri. Granițele sunt garduri de grădină: protejează ca florile să crească, nu ca să nu fie văzute.”

Pe măsură ce copilul devine adult, și identitatea mamei se transformă, spune psihologul. „Golul lăsat de plecare nu este absență, ci spațiu pentru devenire. Reia o pasiune uitată, învață ceva nou, intră într-un grup de lectură, fă voluntariat. Când îți crești propria viață, dorul are locul său, dar nu te stăpânește. Prieteniile bune sunt medicamente lente. O conversație autentică vindecă mai mult decât o mie de scenarii imaginare.”

Pentru momentul revederii, Radu Leca îi îndeamnă pe părinți să fie realiști și răbdători: „Faceți planuri realiste, lăsând loc surprizelor. Întâlnirile aduc bucurie când sunt echilibrate prin răbdare. Nu încerca să recuperezi totul într-o seară. Observă cine a devenit copilul tău, întreabă despre lumea lui, nu doar despre notele lui. Păstrează tradițiile care încă au viață și creează unele noi. Familia nu e un muzeu peste care să se așeze praful, e o grădină ce renaște în fiecare anotimp, dacă investești în ea.”

În încheiere, psihologul transmite un mesaj de speranță și echilibru: „Nu îți pierzi copilul când pleacă, îți lărgești familia până cuprinde o lume întreagă. Rădăcini pentru a rămâne, aripi pentru a vedea — aceasta e binecuvântarea mamei. Dorul va reveni în valuri — întâmpină-l cu zâmbet, cu rugăciune sau cu o plimbare. Sufletul își amintește de lucrurile bune prin intermediul rutinei pline de sens. O mamă bună nu luptă împotriva dorului ca împotriva unui dușman — îl transformă în lumină care arată drumul ambilor.”