15 persoane au murit după ce o ambulanță a fost atacată de o rachetă israeliană în Fâșia Gaza. OMS și Semiluna Roşie palestiniană condamnă atacul

15 oameni au murit în Gaza, într-un atac israelian asupra unui convoi de ambulanțe. Armata israeliană a explicat că ambulanțele erau folosite de teroriştii Hamas și a cerut, din nou, civililor palestinieni, să plece spre sudul Fâşiei Gaza, pentru propria lor siguranţă. Vă avertizam, sunt imagini și informații cu un puternic impact emoțional.

Războiul Israel-Hamas a divizat instituțiile culturale americane și s-a extins înspre gastronomie. Aproape 900 de bucătari și persoane din industria alimentară americană au semnat o petiție pentru încetarea focului

Printre bucătarii americani, războiul dintre Israel și Hamas s-a extins înspre gastronomie. O petiție recentă, semnată de aproape 900 de profesioniști din domeniul alimentar, care solicită încetarea focului și a sprijinului Statelor Unite pentru Israel, ridică din nou problema bucătăriilor contestate, notează The New York Times. 

ONU denunţă situaţia ”alarmantă şi urgentă” din Cisiordania: Forţele israeliene au recurs din ce în ce mai mult la tactici şi la arme în cadrul unor operaţiuni de menţinere a ordinii

Situaţia din Cisiordania este 'alarmantă şi urgentă', a indicat vineri Înaltul Comisariat al ONU pentru drepturile omului, insistând mai ales pe violenţele coloniştilor israelieni împotriva populaţiei palestiniene şi pe faptul că forţele israeliene recurg tot mai mult la tactici militare şi arme în operaţiuni de securitate, transmit AFP şi Reuters, preluate de Agerpres.

Miting de solidaritate cu Israel și pentru salvarea ostaticilor deținuți de Hamas în Gaza. Sute de persoane s-au rugat, au cântat și au manifestat la București

Câteva sute de persoane au participat, la București, la un miting de solidaritate cu Israel dar și pentru salvarea ostaticilor deținuți de Hamas în Gaza. Oamenii s-au rugat, au cântat și au scandat pentru eliberarea israelienilor răpiți de organizația teroristă. Prezent la eveniment, ambasadorul Israelului la București a mulțumit cetățenilor și autorităților din România pentru solidaritate și ajutor.

Ultima Oră

Cele mai citite