razboi israel hamas
Reţeaua de internet era în curs de restabilire duminică în Fâşia Gaza, după ce a fost întreruptă vineri în timpul bombardamentelor intense israeliene, au anunţat organismul de supraveghere al reţelei Netblocks şi compania palestiniană de telefonie Paltel, potrivit AFP.
Negocierile între Israel și Hamas conduse de Qatar continuă
Negocierile mediate de Qatar între Israel şi Hamas, menite să detensioneze luptele din Fâşia Gaza, au continuat sâmbătă, a declarat o sursă informată despre negocieri, chiar dacă Israelul şi-a intensificat asaltul asupra enclavei, informează Reuters.
Ţările din Golf, preocupate de operaţiunile terestre ale Israelului în Fâşia Gaza. Statele arabe au denunţat o "încălcare a dreptului internaţional" şi au cerut încetarea ostilităţilor
Ţările arabe din Golf au avertizat sâmbătă Israelul împotriva oricăror noi operaţiuni terestre în Fâşia Gaza, Arabia Saudită denunţând o încălcare "nejustificată" a dreptului internaţional, iar Omanul acuzând Israelul de "crime de război", informează AFP.
Ministrul saudit al Apărării, aşteptat luni la Washington. Prinţul Khalid bin Salman va avea întâlniri cu înalţi oficiali ai administraţiei Biden
Ministrul Apărării din Arabia Saudită, prinţul Khalid bin Salman, este aşteptat luni în vizită la Washington pentru întâlniri cu înalţi oficiali ai administraţiei Biden, a informat sâmbătă Axios, citând trei surse, informează duminică Reuters.
Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene a confirmat intrarea trupelor militare în Gaza. Israelul va permite accesul camioanelor cu alimente, apă şi medicamente în Fâşie
Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, Daniel Hagari, a confirmat, într-o conferinţă de presă, că trupele israeliene au intrat peste noapte în nordul Fâșiei Gaza, adăugând că forțele armate sunt "încă pe teren", transmite BBC.
Erdogan cere Israelului ”să oprescă această nebunie” şi ”atacurile” asupra Gazei. El i-a convocat pe turci la un miting propalestinian la Istanbul
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a cerut sâmbătă Israelului "să oprească imediat această nebunie" şi să pună capăt "atacurilor" asupra Gazei, într-un mesaj postat pe X (fostă Twitter), informează France Presse.
Famillile îngrijorate ale ostaticilor captivi în Fâșia Gaza cer explicaţii Guvernului israelian. ”Operaţiunea la sol îi pune în pericol pe cei 229 de ostatici”
Familiile ostaticilor, în mare parte israelieni, ţinuţi de Hamas în Fâşia Gaza şi-au exprimat sâmbătă "îngrijorarea" şi au cerut explicaţii guvernului după operaţiunile militare intense în teritoriul palestinian, informează France Presse.
Avioanele de luptă israeliene au lovit 150 de „ținte subterane” în nordul Gazei. Israelul a oprit conexiunea la internet și telecomunicațiile în teritoriul asediat
Atacurile aeriene israeliene din noaptea de vineri spre sâmbătă au vizat tunelurile Hamas precum și alte ținte. ”Israelul își va începe răzbunarea în această seară”, a spus un consilier al premierului Netanyahu. Locuitorii orașului Gaza au fost avertizați de armata israeliană să se deplaseze spre sud. Israelul a oprit conexiunea la internet și comunicațiile de-a lungul Fâșiei Gaza în timpul bombardamentului intens lansat vineri seară. 2,3 milioane de locuitori ai teritoriului asediat nu mai au contact cu lumea exterioară. Mai mulți lideri Hamas au fost uciși. Între aceștia se află și Asem Abu Rakaba, care a coordonat lansarea dronelor și a parapantelor în Israel, în data de 7 octombrie.
SUA, favorabile unei ''pauze umanitare'' în războiul dintre Isarel și Hamas pentru a face posibil accesul ajutoarelor în Gaza
SUA s-au declarat favorabile vineri unei "pauze umanitare" pentru a lăsa să intre ajutoare în Fâşia Gaza, într-un moment în care armata israeliană a anunţat "extinderea" operaţiunilor sale terestre în teritoriul controlat de Hamas, potrivit AFP.

