Armata israeliană a eliminat mii de terorişti. Au fost atacate celule Hamas aflate lângă o școală, un spital și o moschee. Hamas opune o rezistență îndârjită

Armata israeliană a ajuns în centrul oraşului Gaza, cel mai mare oraş din Fâşie. Au fost eliminaţi mii de terorişti, iar o parte dintre intrările în tunelurile subterane ale Hamas au fost aruncate în aer. Totuşi, armata isralieană acţionează prudent, la sol, ţînând cont că scopul nu este doar lichidarea Hamas, ci şi găsirea ostaticilor.

Armata israeliană a anunțat că a intrat ”în adâncurile” oraşului Gaza. Netanyahu: ”Nu intenţionăm să ne oprim, intenţionăm să continuăm până la final”

Israelul a anunţat marţi seară că a atacat peste 14.000 de ţinte Hamas de la începutul războiului împotriva grupării islamiste în urmă cu o lună şi că trupele sale luptă "în adâncurile" Gaza City, principalul oraş din enclava palestiniană, pentru prima dată în mulţi ani. "Pentru prima dată în decenii, Forţele de Apărare Israeliene (IDF) luptă în inima oraşului Gaza", a declarat Yaron Finkelman, comandantul Comandamentului de Sud al armatei israeliene. Trupele israeliene au pătruns terestru în Fâşie în urmă cu zece zile, după câteva săptămâni de atacuri continue de artilerie lansate de pe teritoriul israelian şi de bombardamente intense. Totodată, armata israeliană a anunţat că militarii săi au reuşit să încercuiască oraşul Gaza, unde se concentrează cea mai mare parte a populaţiei palestiniene.

Peste 500 de civili au trecut din Fâșia Gaza în Egipt. Armata israelieană folosește roboți și câini dresați pentru a sonda tunelurile Hamas. Joe Biden i-a cerut lui Benjamin Netanyahu o pauză de 3 zile în lupte

În total, peste 500 de civili au reuşit să treacă numai ieri pe la Rafah în Egipt. Printre aceștia și cetățeni moldoveni, ai Germaniei, Ucrainei, Filipine, ai Franței și Canadei, potrivit autorității de frontieră din Gaza. De la Washington, președintele Joe Biden anuntă că i-a cerut din nou lui Benjamin Netanyahu o pauză de trei zile în lupte, potrivit Axios. Răgazul ar putea ajuta la asigurarea eliberării unor ostatici.

Armata israeliană a început asaltul asupra rețelei de tuneluri din nordul Fâșiei și din Gaza City. Cele mai importante centre de comandă ale Hamas sunt ascunse sub spitalele în care se adăpostesc refugiați

Armata israeliană înaintează în Gaza mai repede decât era prevăzut și asta face că operațiunile să fie din ce în ce mai complexe. Un tunel care trecea pe sub locuințele civililor din nordul Fâșiei Gaza a fost distrus. În Gaza City cele mai importante centre de comandă ale Hamas sunt ascunse sub spitalele pline cu refugiați ceea ce complică misiunea armatei care îi vânează pe teroriști și îi caută pe ostatici în același timp.

Emiratele Arabe au anunțat construirea unui spital în Gaza. ONU pledează pentru încetarea urgentă a focului. Președintele Joe Biden a discutat din nou cu premierul Netanyahu

S-a împlinit o lună de când teroriştii Hamas au intrat în Israel și au ucis peste 1.400 de oameni, femei și copii. Orașul Gaza a fost încercuit și armata israeliană a început operațiunile de curaţare a tunelurilor. Misiunea este îngreunată de presiunea celor peste 200 de prizonieri pe care Hamas îi ține în reţeaua de galerii săpate în special în nordul enclavei.

Ultima Oră

Cele mai citite