Ecuador – Germania 2-1 și Coasta de Fildeș – Curacao 2-0 la CM de fotbal. Victorie uriașă a sud-americanilor

Intervenția lui Pavlovic, faza care a scandalizat Ecuadorul / foto AP
26 June 2026, 00:58 (actualizat 26 June 2026, 01:06)

Ecuador a obținut un succes uriaș la New Jersey în fața unor nemți nu foarte motivați, care aveau asigurat locul 1 în grupa E, și speră să continue turneul.

Obligată să câștige în fața Germaniei pentru a mai spera la depășirea fazei grupelor, naționala Ecuadorului a început dezastruos meciul de la New Jersey, încasând gol încă din minutul 2: Wirtz a colaborat excelent cu Leroy Sane, care a șutat imparabil de la marginea careului pentru 1-0.

Imeidat ce mingea a poposit în plasă, jucătorii ecuadorieni au tăbărât asupra arbitrei Tori Penso, americanca desemnată să conducă la centru un nou meci la acest turneu, ei acuzând un joc periculos la Pavlovic, care inițiase atacul nemților.

După analiza VAR, golul a rămas valabil, spre stupoarea numeroșilor fani sud-americani prezenți în tribunele arenei care va găzdui finala.

Cu toate acestea, Ecuador a revenit rapid în joc, Nilson Angulo egalând în minutul 9 cu un șut la vinclu din afara careului.

După remiza de la jumătatea meciului, scandalul a reizbucnit imediat după pauză, când Penso a dictat penalty pentru germani la un presupus fault în careu comis de Odronez, însă după verificarea VAR, arbitra din SUA a anulat decizia, sancționând un fault prealabil asupra lui Vite.

Sud-americanii au continuat să atace, având nevoie disperată de gol pentru a rămâne în competiție, și l-au reușit după un corner – Rodriguez a deviat în centrul careului și Plata a ciupit mingea din fața lui Neuer pentru 2-1.

Trei puncte imense pentru echipa argentinianului Beccacece, care speră să depășească grupa, având 4 puncte și golaveraj zero.

În celălalt meci din grupă, Coasta de Fildeș a trecut, conform așteptărilor, de simpatizata Curacao cu 2-0.

La fel ca în jocul de lângă New York, s-a marcat rapid și pe arena din Philadelphia: Diomande l-a găsit excelent în careu pe Nicolas Pepe și atacantul african n-a greșit ținta (’7).

Curacao putea egala înainte de pauză, dar Leandro Bacuna a șutat defectuos din apropierea porții.

Echipa micuțului stat din Caraibe a mai avut câteva tentative ofensive, dar golul a venit tot în poarta sa, același Pepe înscriind după mai bine de o oră de joc, lăsat nemarcat în careu după o pasă a lui Sangare.

Cu acest succes, Coasta de Fildeș și-a securizat locul secund în grupă. În 16-imi, Germania va juca împotriva unei ocupante de loc 3, în timp ce Coasta de Fildeș își va măsura forțele cu locul 2 din grupa I.

Portarul Fofana (Coasta de Fildeș) în meciul de la Philadelphia / foto AP

Grupa E

ECUADOR – GERMANIA 2-1 (1-1)

Au marcat: Angulo ’9, Plata ’71 / Sane ’2.

Stadion ”New York/New Jersey Stadium”, East Rutherford, spectatori 80.000.

GERMANIA: Neuer – Kimmich (’60 Thiaw), Rudiger, Tah, Raum – Nmecha (’64 Beier), Pavlovic (’46 Stiller) – Sane, Musiala, Wirtz (’73 Gross) – Havertz (’60 Undav). Selecționer: Julian Nagelsmann

ECUADOR: Galindez – Franco (’64 Preciado), Ordonez, Pacho, Hincapie (’71 Estupinan) – Yeboah (’85 Torres), Vite, M. Caicedo, Angulo (’85 J. Caicedo) – Plata, Valencia (’64 Rodriguez). Selecționer: Sebastian Beccacece.

Arbitru: Penso (SUA).

COASTA DE FILDEȘ – CURACAO 2-0 (1-0)

A marcat: Pepe ’7, ’64.

Stadion ”Philadelphia Stadium”, Philadelphia, spectatori 69.000.

COASTA DE FILDEȘ: Fofana – Doue, Diomande, Fossounou, Operi – Diallo (’46 Inao Oulai), Kessie (’77 Seri), Sangare, Diomande (’67 Toure) – Pepe (’67 Wahi), Bonny (’67 Diakite). Selecționer: Emerse Fae.

CURACAO: Room – Brenet (’90 Sambo), Gaari, Obispo, Floranus, Fonville (’77 Noslin) – Chong, Comenencia (’61 Antonisse), L. Bacuna, J. Bacuna – Locadia (’90 Kuwas). Selecționer: Dick Advocaat.

Arbitru: Nyberg (Suedia).

Rezultate Cupa Mondială 2026:

Grupa A

Mexic – Africa de Sud 2-0, Coreea de Sud – Cehia 2-1, Cehia – Africa de Sud 1-1, Mexic – Coreea de Sud 1-0, Mexic – Cehia 3-0, Africa de Sud – Coreea de Sud 1-0.

CLASAMENT FINAL:

Mexic 9 p, Africa de Sud 4 p, Coreea de Sud 3 p Cehia 1 p

Grupa B

Canada – Bosnia 1-1, Elveția – Qatar 1-1, Elveția – Bosnia 3-0, Canada – Qatar 6-0, Elveția – Canada 2-1, Bosnia – Qatar 3-1

CLASAMENT FINAL:

Elveția 7 p Canada 4 p Bosnia 3 p Qatar 1 p

Grupa C

Brazilia – Maroc 1-1, Scoția – Haiti 1-0, Brazilia – Haiti 3-0, Maroc – Scoția 1-0, Brazilia – Scoția 3-0, Maroc – Haiti 4-2.

CLASAMENT FINAL:

Brazilia 7 p, Maroc 7 p Scoția 3 p, Haiti 0 p

Grupa D

SUA – Paraguay 4-1, Australia – Turcia 2-0, SUA – Australia 2-0, Paraguay – Turcia 1-0

Grupa E

Germania – Curacao 7-1, Coasta de Fildeș – Ecuador 1-0, Germania – Coasta de Fildeș 2-1, Ecuador – Curacao 0-0, Ecuador – Germania 2-1, Coasta de Fildeș – Curacao 2-0.

CLASAMENT FINAL:

Germania 6 p Coasta de Fildeș 6 p Ecuador 4 p Curacao 1 p.

Grupa F

Olanda – Japonia 2-2, Suedia – Tunisia 5-1, Olanda – Suedia 4-1, Japonia – Tunisia 4-0

Grupa G

Belgia – Egipt 1-1, Iran – Noua Zeelandă 2-2, Belgia – Iran 0-0, Egipt – Noua Zeelandă 3-1

Grupa H

Spania – Capul Verde 0-0, Uruguay – Arabia Saudită 1-1, Spania – Arabia Saudită 4-0, Uruguay – Capul Verde 2-2

Grupa I

Franța – Senegal 3-1, Norvegia – Irak 4-1, Franța – Irak 3-0, Norvegia – Senegal 3-2

Grupa J

Argentina – Algeria 3-0, Austria – Iordania 2-1, Argentina – Austria 1-0, Algeria – Iordania 2-1

Grupa K

Portugalia – Congo 1-1, Columbia – Uzbekistan 3-1, Portugalia – Uzbekistan 5-0, Columbia – Congo 1-0

Grupa L

Anglia – Croația 4-2, Ghana – Panama 1-0, Anglia – Ghana 0-0, Croația – Panama 1-0

VEZI AICI PROGRAMUL COMPLET AL MECIURILOR DE LA CUPA MONDIALĂ 2026

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite