MApN a semnat două ordine de achiziţie în cadrul Programului SAFE, în valoare de peste un miliard de euro
Ministerul Apărării Naţionale, prin Direcţia generală pentru armamente, a semnat vineri două ordine de achiziţie în cadrul Programului SAFE, în valoare de peste un miliard de euro, pentru achiziţia a 12 elicoptere multi-misiune Airbus H225 M şi 12 radare de supraveghere aeriană de la compania franceză Thales.
Conform unui comunicat al Ministerului Apărării, documentele au fost încheiate cu Direcţia generală pentru armamente din Franţa, ca autoritate contractantă.
* Primul ordin de achiziţie se referă la furnizarea a 12 elicoptere multi-misiune Airbus H225 M Caracal, împreună cu pachetul de suport logistic iniţial şi instruirea personalului.
Valoarea ordinului de achiziţie este de aproximativ 757 de milioane de euro, iar valoarea totală aprobată a proiectului SAFE este de 852 de milioane euro.
Elicopterele vor fi echipate în configuraţie specifică angajării ţintelor la sol, capabile să execute misiuni de atac, de recunoaştere, supraveghere şi protecţie tactică, precum şi misiuni specializate de asalt aeropurtat pe timp de zi şi de noapte.
* Cel de-al doilea ordin de achiziţie are ca obiect furnizarea de către compania franceză Thales a 12 radare de supraveghere aeriană Ground Master 200 MM/A, împreună cu pachetul logistic iniţial şi instruirea personalului.
Valoarea ordinului de achiziţie este de aproximativ 247 de milioane de euro, iar valoarea totală aprobată a proiectului SAFE este de 258 de milioane de euro.
Radarele sunt destinate descoperirii/detecţiei ţintelor aeriene la distanţe scurte şi medii, inclusiv a celor care evoluează la înălţimi mici şi foarte mici. De asemenea, radarele vor permite descoperirea şi urmărirea, în condiţii meteo nefavorabile şi în medii electromagnetice ostile, a aeronavelor clasice, a platformelor aeriene fără pilot, a rachetelor dirijate/nedirijate şi a altor ameninţări.
Ministrul Apărării, Radu Miruţă, a explicat vineri într-o conferinţă de presă că primul radar va fi furnizat de compania Thales la 11 luni de la semnarea contractului, acesta fiind destinat pentru detectarea dronelor care zboară la joasă altitudine.
În cazul elicopterelor, furnizarea începe după aproximativ trei ani.
„Astăzi, la ora 11:00, am semnat contractele pentru ceea ce rămăsese de semnat şi anume cele 12 elicoptere cu Airbus şi 12 radare de la Thales. Elicopterele vor presupune interacţiune cu platforma IAR Ghimbav pentru localizare. Vor fi livrate începând cu luna 38. Pentru radare, am obţinut o livrare pentru primul radar, de care avem mare nevoie pentru situaţia dronelor care zboară la joasă altitudine, începând cu luna 11, deci nu un an şi jumătate, mai devreme. Au fost nişte contracte care, fiind achiziţii în comun, s-au desfăşurat prin gestionarea Ministerului Apărării din Franţa, care a colectat contribuţia de la ţările care s-au întregistrat pentru achiziţia în comun. Preţul elicopterelor este semnificativ mai ieftin prin această achiziţie în comun. Noi am încercat o discuţie separată cu aceste companii, cărora le-am cerut localizare în România. (…) Am reuşit ca obligaţiile acestor companii cu privire la localizarea în România să fie asumate şi prin contractul pe care îl avem cu Guvernul francez”, a precizat Miruţă.
Cele două proiecte SAFE se desfăşoară în cadrul unor achiziţii în comun cu alte state europene, Franţa fiind naţiune-lider.
Livrările echipamentelor se vor desfăşura etapizat, conform graficului de livrare stabilit prin ordinele de achiziţie, până în anul 2030.

