Performanţă remarcabilă pentru un elev din Gorj. Adolescentul în vârstă de 14 ani din Târgu-Jiu a demonstrat că nicio intervenție chirurgicală nu îl poate opri din visul său de a trece și de etapa națională la Olimpiada de Informatică. La nici doua zile după operație, el a dat proba dintr-un salon amenajat special pentru rigorile olimpiadei.
23 March 2026, 17:27 (actualizat 24 March 2026, 13:03)
Ministerul Educației vrea să schimbe regulile pentru organizarea olimpiadelor. Cele naționale, de exemplu, ar urma să strângă elevi din toate judeţele și din Capitală. Iar numărul participanților, dar și al profesorilor însoțitori s-ar reduce. Criticile nu au întârziat să apară.
Patru elevi de liceu din România au cucerit aurul la Olimpiada Internaţională de Informatică din Bolivia. Trei dintre ei s-au întors în ţară şi au fost asteptaţi cu multă emoţie, în Aeroportul Henri Coandă, de părinţi, de profesori, de colegi şi de prieteni. Al patrulea a plecat din Bolivia direct în China, unde se desfăşoară un concurs internaţional de inteligenţă artificială.
Mai multi părinţi şi elevi au criticat faptul că Ministerul Educației organizează simultan olimpiade naţionale, iar cei care vor să participe la mai multe concursuri nu au cum. Sunt peste 500 de teste, le raspunde ministrul, așa că este imposibil să nu se suprapună.
24 April 2025, 18:44 (actualizat 24 April 2025, 19:59)
Aproape 200 de elevi olimpici au fost premiaţi de Ministerul Educaţiei pentru rezultatele obţinute. Au adus în ţară medalii de aur, argint şi bronz la olimpiade de Matematică, Fizică, Informatică şi nu numai. Cei mai mulţi dintre ei au bagajele făcute şi vor pleca la facultate în universităţi de top. Pentru prima dată, de anul acesta vor fi premiați cu bani și profesorii care îi pregătesc.
17 December 2024, 19:14 (actualizat 17 December 2024, 20:25)
Elevii care au participat individual şi au obţinut premii la competiţiile şcolare naţionale şi internaţionale vor beneficia de stimulente financiare în funcţie de performanţele obţinute, urmând ca un elev care obţine medalie de aur, cu punctaj absolut, la o astfel de competiţie, să fie premiat cu 20.000 de lei, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin.
Centrul Capitalei s-a transformat, aseară, într-o imensă scenă în aer liber. Un impresionant joc multimedia a celebrat 100 de ani de când România a câștigat prima medalie olimpică, dar si celelalte trofee obținute de sportivii nostri olimpici. Jocul de apă și lumini a fost completat cu un spectacol de drone. Pe cer au fost schițate disciplinele olimpice la care țara noastră a triumfat.
18 August 2024, 10:47 (actualizat 18 August 2024, 14:29)
68 de tineri cu performanţe deosebite la învăţătură şi rezultate la olimpiadele naţionale şi internaţionale care aleg să îşi continue studiile universitare în România vor beneficia de finanţări de peste 3,7 milioane de lei pentru activităţi de cercetare-dezvoltare şi inovare, anunță Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării.