Dializa hepatică, o procedură care salvează nenumărate vieți, nu se mai poate face la Iași, din cauza unui ordin care restricționează decontarea. Pacient trimis cu elicopterul SMURD la București pentru a fi salvat

Un ordin comun al Ministerului Sănătăţii şi al Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate blochează efectuarea dializei hepatice la Iași, pentru că Spitalul "Parhon" folosește alte consumabile și altă aparatură decât cele prevăzute pentru decontare.

Ministerul Sănătății se reorganizează. Proiect pus în dezbatere publică: scade numărul secretarilor și al subsecretarilor de stat

Ministerul Sănătăţii a pus în dezbatere publică un proiect de hotărâre care prevede reorganizarea instituţiei în vederea creşterii capacităţii administrative a instituției. Potrivit proiectului, în îndeplinirea atribuţiilor sale, ministrul Sănătăţii va fi ajutat de 4 secretari de stat, un subsecretar de stat, un secretar general şi de 2 secretari generali adjuncţi. Până acum existau 5 funcţii de secretar de stat şi 2 de subsecretar de stat.

Medicii de familie din Galați au primit o nouă tranșă de vaccin antigripal

Peste 15.000 de doze de vaccin antigripal gratuit, distribuite de Ministerul Sănătăţii judeţului Galaţi, vor ajunge la medicii de familie în cadrul campaniei de imunizare a populaţiei predispuse la îmbolnăvire, a anunţat, marţi, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Galaţi, Liliana Iordăchescu.

Toți miniștrii și-au preluat mandatele. Ludovic Orban: Nu sunt bani suficienți pentru a încheia anul nici pentru salarii, nici pentru programele de sănătate

Guvernul Orban este instalat în formulă completă. La ora 8 dimineața, premierul și vicepremierul au luat calea mai multor ministere pentru a le fi alături miniștrilor în prima zi de serviciu. Deținătorii portofoliilor și-au prezentat prioritățile și au insistat pentru nevoia de fonduri suplimentare la următoarea rectificare.

Plângere penală în legătură cu achiziția vaccinului antigripal. Ministerul Sănătății a cumpărat doze care nu pot fi administrate copiilor între 6 luni și 3 ani

Plângere penală la DNA împotriva funcționarilor din Ministerul Sănătății. Deputatul USR Emanuel Ungureanu reclamă modul în care a fost făcută achiziția de vaccinuri gripale și acuză oficialii instituției că au cumpărat doze care pot fi folosite doar pentru persoane de peste 3 ani și au încălcat astfel condițiile din caietul de sarcini.

Începe campania de vaccinare antigripală gratuită

Anul acesta, Ministerul Sănătății a achiziționat un număr de 1.500.000 doze de vaccin gripal, cu aproximativ 200.000 mai mult față de anul trecut, astfel încât să se asigure vaccinarea unui număr cât  mai mare de persoane din categoriile cu risc ridicat de îmbolnăvire.

Ultima Oră

Cele mai citite