În ultimele 24 de ore, a crescut numărul cazurilor de infectare cu coronavirus, dar și numărul pacienților spitalizați și internați la terapie intensivă. Astfel, sunt 4.107 cazuri noi, 1.693 de pacienți spitalizați, dintre care 101 la ATI. 259 de copii sunt internați în spitale, dintre care unul la terapie intensivă, a anunțat vineri Ministerul Sănătății (MS).
Ministerul Sănătăţii a publicat, în consultare publică, Metodologia de prioritizare a investiţiilor în infrastructura publică de sănătate prin care vor fi selectate minimum 25 de obiective ce presupun construcţia şi dotarea de spitale, până în 2026, cu fonduri din Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).
Al 16-lea caz de variola maimuței a fost confirmat în România, la un bărbat de 40 de ani din București. Bărbatul este internat în spital, în stare bună, a anunțat joi Ministerul Sănătății (MS).
15 cazuri de infectare cu variola maimuței au fost depistate în România, până în prezent. Miercuri a fost confirmat cel de-al 15-lea caz, la un bărbat de 38 de ani, din județul Argeș. Acesta este internat în spital, a anunțat Ministerul Sănătății.
României îi lipseşte o bancă de ţesuturi în care să se stocheze piele, cornee sau valve cardiace. Acum, la noi în ţară sunt două astfel de bănci, dar păstrează doar grefe pentru intervenţiile de ortopedie şi traumatologie. La începutul anului viitor ar urma să înceapă construcţia unei bănci de multi-ţesut.
Numărul cazurilor de infectare cu coronavirus se dublează de la o săptămâna la alta. 15.000 de noi îmbolnăviri au fost anunţate pentru ultima săptămână. Şi 33 de decese. La nivel naţional, peste 225 de copii sunt internaţi în spitale. De mâine, Ministerul Sănătății revine la raportarile zilnice.
Trei noi cazuri de variola maimuței au fost confirmate în România, ridicând la 14 numărul pacienților depistați cu boala, a anunțat joi, Ministerul Sănătății (MS).
România raportează 12 cazuri de variola maimuței, în cel mai recent raport al Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC), cu unul mai mult decât cazurile anunțate oficial de Ministerul Sănătății. Țările europene care raportează cele mai multe cazuri de variolă sunt Marea Britanie, Spania și Germania, potrivit raportului ECDC.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat, luni seară, la TVR INFO, că situația privind pandemia de coronavirus poate deveni îngrijorătoare dacă trendul ascendent pe care se află România va continua o perioadă mai lungă de timp. În acest sens, ministrul a anunțat că vor fi reluate măsurile din valul cinci al pandemiei, insistând că nu dorește impunerea unor restricții.