Cuba, în beznă până la 22 de ore pe zi, case sufocate de caniculă. ”Parcă suntem într-un sicriu sigilat, fără aer”

Cuba traversează o criză energetică severă, pe fondul penuriei de combustibil. În multe zone, curentul electric este întrerupt chiar și 22 de ore pe zi, iar viața oamenilor este puternic afectată. Locuitorii statului insular fac nopți albe din cauza caniculei, în timp ce micile afaceri de familie încearcă, tot mai greu, să se mențină pe linia de plutire.

Optimism la Washington și la Teheran, după noi negocieri SUA - Iran. Trump afirmă că un acord este „aproape finalizat”

Optimism la Washington, dar și la Teheran, după noi negocieri între Statele Unite și Iran pentru oprirea conflictului din Orientul Mijlociu. Donald Trump susține că un memorandum de pace este „aproape finalizat”, iar ultimele detalii sunt discutate chiar în aceste ore. Documentul ar urma să redeschidă Strâmtoarea Ormuz, blocată de luni întregi și vitală pentru transportul mondial de petrol.

Donald Trump anunţă trimiterea a 5.000 de militari americani în Polonia

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunţat joi, pe reţeaua sa Truth Social, trimiterea a 5.000 de militari americani în Polonia, justificând această decizie prin relaţia sa cu preşedintele naţionalist Karol Nawrocki, ales în urmă cu aproape un an, relatează AFP.
Soldați ucraineni/ Shutterstock.com

Rusia, prinsă într-un război tot mai scump. Ucraina schimbă echilibrul de pe front cu drone și tehnologii autonome

După mai bine de patru ani de război, apar tot mai multe semnale că Rusia intră într-o etapă dificilă, iar echilibrul de pe front începe să se schimbe. O analiză citată de CNN și preluată de presa internațională susține că inclusiv liderul chinez Xi Jinping ar fi remarcat, în discuțiile cu Donald Trump, că Vladimir Putin ar putea „regreta într-o zi” invadarea Ucrainei.

Ultima Oră

Cele mai citite