Parcul nou de pe Metalurgiei, din sectorul 4 al Capitalei, se va numi până la urmă „Donald J. Trump”

25 May 2026, 13:08 (actualizat 25 May 2026, 14:18)

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a transmis pe Facebook că peste 116.000 de persoane au votat în ultimele zile pentru alegerea denumirilor celor două obiective.

„Mulțumesc tuturor celor peste 116.000 de persoane care au votat, în ultimele zile, pentru denumirea extinderii Parcului Tudor Arghezi și a patinoarului Berceni Arena. Așa cum oamenii au decis, partea nouă a parcului va primi denumirea «Donald Trump», iar patinoarul va purta numele lui Doru Tureanu, o legendă a hocheiului românesc, recunoscută la nivel mondial”, a scris Daniel Băluță.

La începutul votului, numele care erau în față erau Barack Obama sau Maia Sandu, apoi în ultimele zile, votul a crescut spectaculos pentru Donald Trump.

Primarul Daniel Băluță comunicase oricum, încă de acum câteva săptămâni, ambasadorului SUA că parcul se va numi Donald Trump.

Schimbarea bruscă a votului a dus la acuze din partea consilierului USR la sectorul 4, Paul Ene, susține că rezultatul conține votul masiv, din noaptea de sâmbătă spre duminică, când au votat 40.000 de oameni.

Astfel, extinderea parcului Tudor Arghezi, de pe bd. Metalurgiei, se va numi până la urmă Parcul Donald J Trump, așa cum a propus inițial primarul Daniel Băluță, iar patinoarul va purta numele lui Doru Tureanu, unul dintre cei mai mari hocheiști din istoria hocheiului românesc.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite