Răsturnare de situație la Kiev: Mihailo Fedorov rămâne, deocamdată, ministru al Apărării

Mihailo Fedorov rămâne deocamdată ministru al Apărării în Ucraina/Profimedia Images
16 July 2026, 17:22 (actualizat 16 July 2026, 18:15)

Ministrul apărării din Ucraina, Mihailo Fedorov, rămâne momentan în funcție. Președintele Zelenski a decis înlocuirea guvernului, iar astăzi parlamentul (Rada) a votat pentru componența noului executiv, care va fi condus de Serghi Korețki, fost director al Naftogaz.

La aflarea faptului că ministrul apărării Mihailo Fedorov, care s-a remarcat printr-o serie de reforme larg apreciate atât în Ucraina, cât și pe plan internațional, ar urma să fie schimbat, au avut loc proteste în Kiev și în multe alte orașe.

Parlamentul ucrainean a votat astăzi nominalizările pentru funcțiile de miniștri și prim-ministru, însă cu două excepții: ministrul de externe (Andrii Sîbiha) și ministrul apărării, care vor rămâne momentan în funcții.

Următoarea ședință a parlamentului este prevăzută pentru 18 august. Cel puțin până atunci, Fedorov își va putea exercita mandatul de ministru.

În vârstă de 35 de ani, Fedorov a fost considerat un reformist. El a impus o nouă viziune asupra tacticilor de război, bazată pe folosirea dronelor și a echipamentelor automatizate, pentru a reduce riscurile la care sunt expuși militarii ucraineni.

Această plecare, văzută ca o demitere după anunţul preşedintelui Volodimir Zelenski despre o remaniere guvernamentală, provocă mari îngrijorări pentru viitorul trupelor ucrainene care au reuşit în ultimele luni să oprească impulsul forţelor ruse pe front şi să mărească presiunea asupra Moscovei prin lovituri asupra unor ţinte situate la mare distanţă în spatele frontului, pe teritoriul Rusiei.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite