Parlamentarii s-au întors din vacanță. Iar ultima sesiune înaintea alegerilor a început în forță. Fiecare partid a avut în prima parte a zilei ședințe de Consilii în care şi-au stabilit prioritățile legislative.
2 September 2024, 21:14 (actualizat 2 September 2024, 21:22)
Senatorii și deputații preferă să lucreze online. După minivacanța de Paști, cei mai mulți au optat să dezbată și să voteze la distanță, de pe tablete și laptopuri. Campania electorală îi ține departe de București, se justifică unii aleși.
Până la sfârşitul sesiunii parlamentare, ședinţele Camerei Deputaţilor se vor desfăşura în sistem mixt, prin mijloace electronice şi cu prezenţă fizică, a decis, luni, Biroul permanent al Camerei.
Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, proiectul de lege care prevede majorarea pedepselor cu închisoarea la trei până la 10 ani în cazul efectuării de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.
5 March 2024, 12:42 (actualizat 5 March 2024, 20:05)
Încălcarea interdicţiei de a adăuga pe drapelul României alte inscripţii şi simboluri în afara celor aprobate prin lege se va sancţiona cu amendă de la 10.000 la 20.000 de lei, prevede un proiect adoptat, marţi, de Camera Deputaţilor.
Plenul Camerei Deputaţilor a respins, marţi, moţiunea simplă depusă de USR şi Forţa Dreptei împotriva ministrului Finanţelor, Marcel Boloş. Au votat "pentru" adoptarea moţiunii 85 de deputaţi, 160 au votat "împotrivă" şi un deputat s-a abţinut. Moţiunea simplă a fost dezbătută luni în plenul Camerei Deputaţilor.
Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de lege care prevede că minorul agresor şi părinţii săi vor fi obligaţi să participe la programele speciale de consiliere psihologică, organizate de serviciile de specialitate publice sau private. Camera Deputaţilor este for decizional.
Deputaţii USR şi cei de la partidul Forţa Dreptei au depus, miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor, moţiunea simplă împotriva ministrului Sănătăţii, Alexandru Rafila.
Scandalul făcut de senatoarea Diana Şoşoacă schimbă regulile în legislativ. Plenul Parlamentului a decis modificarea Regulamentului activităţilor comune ale celor două camere, înăsprind normele referitoare la disciplină. S-a stabilit, între altele, diminuarea indemnizaţiei senatorilor şi deputaţilor cu până la 50%, pentru o perioadă de maximum 6 luni, în caz de violenţă fizică sau verbală la adresa unui coleg sau a unui alt demnitar.