deputaţi
Președintele PSD a comentat votarea primului proiect din pachetul de trei al reformei pensiilor - cel legat de eliminarea pensiilor parlamentarilor, spunând că "Nu poți să ceri altor categorii (n.r., să renunțe la pensiile speciale), dacă tu îți menții aceste privilegii". Camera Deputaţilor şi Senatul au adoptat, în şedinţă comună, proiectul de eliminare a pensiilor speciale ale parlamentarilor. S-au înregistrat 382 voturi "pentru" şi 3 abţineri. Trei parlamentari nu au votat.
Parlamentarii și-au desființat pensiile speciale. Proiectul a fost votat în plenul Parlamentului, dar opoziția susține că ar putea fi declarat neconstituțional
Camera Deputaţilor şi Senatul au adoptat, în şedinţă comună, proiectul de eliminare a pensiilor speciale ale parlamentarilor. S-au înregistrat 382 voturi "pentru" şi trei abţineri. Trei parlamentari nu au votat.
Continuă discuțiile pe Legea Educației. Sunt peste 500 de modificări propuse de senatori
Comisia de învâţământ din Senat continuă, miercuri, discuţiile începute marți privind Legile Educaţiei.
Proiectele legilor Educaţiei, la Senat. Amendamentele pot fi depuse până pe 14 mai
Proiectele legilor Educaţiei, al învăţământului preuniversitar şi al învăţământului superior, au ajuns joi dimineaţă la Senat, după ce au fost adoptate cu o zi în urmă în plenul Camerei Deputaţilor.
Deputații din Comisia de învăţământ au aprobat articolul care prevede că rectorii pot avea încă două mandate a câte cinci ani. Au spus ”da” și studiilor universitare cu durata de doi ani
Rectorii aflaţi în funcţie la momentul intrării în vigoare a noii legi a educaţiei vor putea sta la conducerea universităţilor încă două mandate a câte cinci ani. Asta au decis deputaţii din Comisia de învăţământ în cadrul dezbaterilor pe legea învăţământului superior. În propunerea făcută iniţial de ministerul Educaţiei mandatul în curs era numărat. Reprezentanţii studenţilor critică prevederea adoptată.
Scandal după aprobarea pragului pentru abuzul în serviciu. Rareș Bogdan solicită liderilor coaliției care și-au dat acordul pentru amendament să își asume public decizia
Liderii Coaliţiei de guvernare, Nicolae Ciucă şi Marcel Ciolacu, fac un pas înapoi în cel mai recent scandal, cel al incriminării infracţiunii de abuz în serviciu. Liderii PNL şi PSD anunţă că pragul pentru această faptă penală va fi coborât la 9.000 de lei. După ce, ieri, senatorii puterii, liberalii, social-democrații şi cei de la UDMR au votat în plen un prag de 250.000 de lei ca sumă minimă de la care un funcţionar să poată fi învinuit de abuz în serviciu.
Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu au anunțat că susțin propunerea Ministerului Justiției cu privire la plafonul de 9.000 de lei pentru incriminarea abuzului în serviciu și fac demersuri pentru depunerea amendamentului
Liderii PNL și PSD, Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, au reacționat miercuri seară la comunicatul Ministerului Justiției, instituție care a anunțat că propune un plafon de 9.000 de lei pentru incriminarea abuzului în serviciu. Cei doi lideri au declarat că vor susține această propunere și că își vor însuși amendamentele în acest sens.
Ministerul Justiției va susține un prag de 9.000 de lei pentru incriminarea abuzului în serviciu
Ministerul Justiției a anunțat într-un comunicat de presă că va susţine adoptarea de către Camera Deputaţilor a unui prag de 9.000 de lei pentru incriminarea abuzului în serviciu.
Marcel Ciolacu, despre pragul privind abuzul în serviciu: PSD va vota ce recomandă profesioniștii din justiție. Rareș Bogdan: PNL nu susține introducerea unui prag pentru abuz în serviciu
PSD rămâne consecvent și va vota în Camera Deputaților doar ceea ce recomandă profesioniștii. Este reacția președintelui social-democraților Marcel Ciolacu, în cazul proiectului de modificare a Codului penal. De cealaltă parte, prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, cere imperativ colegilor din Camera Deputaților să corecteze varianta votată și susține că PNL nu vrea introducerea unui prag pentru abuzul în serviciu.

