Maraton de transplanturi la Iași: organe prelevate de la doi donatori au salvat vieți în România și Europa
Zi de foc pentru echipele de chirurgie și anestezie din mai multe spitale din Iași. Începând cu ora 4 dimineața, medicii au desfășurat un amplu maraton de prelevare și transplant de organe de la doi pacienți aflați în moarte cerebrală. Rinichi, ficat, cord, plămâni și cornee au ajuns la pacienți din România, Republica Moldova și alte țări europene.
Zi de foc pentru echipele de chirurgie și anestezie de la mai multe spitale din Iași. Dimineață, la ora 4, la Spitalul de Neurochirurgie a început un maraton al prelevărilor de organe de la doi pacienți aflați în moarte cerebrală: unul de 34 de ani, iar celălalt de 28 de ani. Au urmat transplanturi de rinichi, cord, ficat, plămâni și cornee la pacienți din mai multe județe, din Republica Moldova și din alte țări europene.
La Centrul de Transplant Renal din Iași au fost testați pentru compatibilitate 14 pacienți din toate județele Moldovei, precum și din Chișinău și Bălți. Câteva ore mai târziu, patru dintre ei au intrat în sala de operație pentru transplantul de rinichi.
Anul acesta, chirurgii au transplantat la Iași 30 de rinichi, dintre care șapte numai în ultima săptămână. Și la Centrul de Transplant Hepatic al Spitalului „Sfântul Spiridon”, echipele medicale au așteptat grefa prelevată de la pacientul de 28 de ani aflat în moarte cerebrală.
Ficatul prelevat de la pacientul de 34 de ani a fost trimis la București, unde, cel mai probabil, va fi folosit pentru transplant. La Spitalul de Neurochirurgie au fost prelevate și trei cornee. Clinica de Oftalmologie a Spitalului „Sfântul Spiridon” a fost dotată în aceste zile cu instrumente chirurgicale speciale, necesare atât pentru prelevare, cât și pentru transplantul de cornee.
Plămânii prelevați la Iași vor fi transplantați unor pacienți din țările Uniunii Europene prin programul Eurotransplant, deoarece în România nu a fost identificat niciun pacient compatibil.

