Proiectul de modificare a legii pensiilor militare a fost adoptat de deputați. Indexarea, în raport cu solda sau salariul

29 octombrie 2024, 13:04 (actualizat 29 octombrie 2024, 18:51)

Pensiile militare vor fi majorate în raport cu solda sau salariul. Proiectul a trecut marți de Camera Deputaţilor şi merge acum la Senat. Legea inițiată de liberali îi are în vedere pe pensionarii din Armată și din fostele instituții militarizate. Subiectul a stârnit discuții în contradictoriu între grupurile parlamentare, întrucât militarii sunt singura categorie socială care beneficiază de indexarea pensiilor în funcţie de majorările salariale pentru angajaţii activi. În plus, aceste majorări ne vor costa aproape un miliard de euro pe an.

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, proiectul de modificare a legii pensiilor militare, prin care se prevede că aceste pensii vor fi indexate în raport cu solda sau salariul de grad sau de funcţie.

S-au înregistrat 213 voturi „pentru”, 31 „contra” şi 19 abţineri.

Cuantumul pensiilor militare de stat se actualizează ori de câte ori se majorează solda de grad/salariul gradului profesional şi/sau solda de funcţie/salariul de funcţie al militarilor, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, în procentajele stabilite la art. 29 şi 30 (pentru pensiile de serviciu – n.r.) şi în funcţie de vechimea valorificată prin ultima decizie de pensie, (…) astfel: potrivit gradului militar/profesional avut la data trecerii în rezervă/încetării raporturilor de serviciu şi a mediei soldelor de funcţie/salariilor de funcţie şi a drepturilor băneşti, care fac parte din baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat, conform legii, şi valorificate în ultima decizie de pensie, ale căror drepturi au fost deschise înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi„, prevede actul normativ adoptat.

Aceste prevederi nu vor fi aplicate pensionarilor militari care exercită funcţia de membru al Guvernului, secretar de stat, subsecretar de stat sau funcţii asimilate acestora, cât şi celor care au calitatea de parlamentar, pe perioada exercitării acestor funcţii, mai prevede proiectul.

În cazul în care, în urma actualizării, rezultă o pensie mai mică decât cea aflată în plată, atunci se va menţine suma în plată.

În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, casa de pensii sectorială actualizează din oficiu toate pensiile militare de stat aflate în plată.

De asemenea, fondurile necesare pentru plata, în anul 2024, a acestor drepturi se vor suporta din bugetele aprobate instituţiilor din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională.

Inițiatori ai proiectului, liberalii au pledat pentru repararea unei inechități între pensionarii militari. PNL susține că sunt diferențe foarte mari între pensiile primite de cei pensionați în urmă cu 15 ani și cei care au ieșit la pensie în ultimii ani. Suma ar fi dublă sau chiar triplă. O dispută s-a creat între PSD și PNL, deși ambele formațiuni au votat la fel, pentru reactualizarea pensiilor militare. 

Deputatul PSD Adrian Solomon a afirmat că procedura prin care este adoptată această propunere legislativă este neconstituţională, fiind „praf în ochi” şi păcălirea celor care aşteaptă rezolvarea serioasă a situaţiei.

Această propunere legislativă vine să modifice Legea 223 din 2015, care a fost votată decizional la Cameră. Procedura pe care aţi inventat-o dumneavoastră, colegii de la liberali şi conducerea Senatului, vă spun din start că este neconstituţională, pentru că nu poate fi un act normativ decizional la Cameră, iar modificările decizional la Senat„, a explicat Solomon.

Deputatul PNL Florin Roman a spus, la rândul său, că proiectul repară o nedreptate creată în urma intervenţiei legislative în mandatul ministrului Muncii Olguţa Vasilescu.

Astăzi, facem dreptate, îndreptăm inechităţile introduse prin ordonanţa de urgenţă la momentul respectiv şi cred că ar fi bine să ascultaţi şeful de partid să nu atacaţi o instituţie a statului român pentru că este campanie electorală„, a adăugat Roman.

Parlamentarii AUR au votat ,,pentru”, USR a votat ,,împotrivă” cu excepţia a doi deputaţi, iar cei de la UDMR s-au abţinut. 

Deputatul UDMR Miklos Zoltan a afirmat că susţine eliminarea inechităţilor în materie de pensii, însă consideră că soluţia găsită introduce un caracter discriminatoriu la adresa celorlalţi pensionari.

Susţinem eliminarea inechităţilor şi aşa vom face şi de acum încolo. Dacă este nevoie de ajustarea pensiilor militare, suntem de acord cu aceste recalculări, dar nu aşa cum apare în acest proiect de lege. Se propune ca cuantumul pensiilor militare să se actualizeze ori de câte ori se majorează solda, salariul gradului profesional. Cum ar fi dacă an de an am indexa pensiile normale ale celor aproximativ 5 milioane de pensionari, de exemplu, cu salariul mediu brut. Nu facem aşa ceva şi considerăm că în această soluţie găsită de iniţiatori se introduce un caracter profund discriminatoriu la adresa celorlalţi pensionari„, a mai spus deputatul UDMR.

Deputatul AUR Mircia Chelaru a criticat amendamentul introdus în comisii pentru a nu beneficia Nicolae Ciucă.

Peste noapte a introdus nu ştiu cine un amendament care face ca legea să fie făcută neconstituţională. Din păcate, problema Armatei Române a rămas mai departe un joc între părţi„, a adăugat Chelaru.

Deputatul USR Claudiu Năsui a spus că proiectul nu îşi propune să rezolve inechităţile dintre pensionarii contributivi şi pensionarii speciali.

„Inechităţi. Asta este justificarea pentru acest proiect de lege, să rezolvăm inechităţile din sistemul de pensie, dar nu inechităţile dintre pensionarii normali, dintre pensionarii contributivi şi pensionarii speciali, nu acelea sunt inechităţile care deodată au surprins majoritatea parlamentară, ci inechităţile dintr-o categorie de pensionari speciali„, a evidenţiat Năsui, menţionând că USR va vota contra acestei legi, considerând că nu ar fi trebuit propusă.

Ar urma să beneficieze de bani în plus pensionarii militari, polițiștii, jandarmii, pompierii, polițiștii din penitenciare și militarii din Servicii. Actualizarea pensiilor militare se va face ori de câte ori se majorează solda de grad sau de funcție a militarilor, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special din penitenciare. Pensionarii militari care ocupă funcții în stat nu vor beneficia de actualizarea pensiei. Proiectul urmează să intre rapid și în dezbaterea Senatului, care este for decizional. Urmează filtrul Curții Constituționale și promulgarea legii de către președintele României.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite