Isărescu: Euro digital, dar nu fără cash. Dacă nu avem securitate cibernetică, rușii ne blochează plățile în trei zile

România nu își poate permite să amâne dezbaterea despre transformările globale și modul în care societatea și economia se adaptează la schimbările din lume, a declarat marți guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu. El a subliniat că aceste discuții trebuie purtate în paralel cu procesul de ajustare fiscală

Peste 200 de parlamentari români își iau banii cash, direct de la casierie

Peste 200 de deputați și senatori din Parlamentul României preferă să încaseze lunar suma forfetară de aproximativ 35.000 de lei în numerar, direct de la casierie. Conform legii, doar jumătate din acești bani trebuie justificați prin facturi sau documente, restul putând fi cheltuit fără explicații.

Cash-ul sau banii la saltea rămân în continuare metoda preferata de cei mai mulţi români

Deși plățile digitale au cunoscut o creștere spectaculoasă în România, volumul numerarului aflat în circulație a atins un nivel record în 2024. Potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR), suma totală a numerarului aflat în economie a ajuns la 23 de miliarde de euro, de patru ori mai mare decât în 2009, când se situa la doar 6 miliarde de euro.

Plata cu cardul este preferată de tot mai mulţi români

Plata cu cardul este preferată de tot mai mulţi români. Un nou studiu realizat de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie arată că tot mai mulți dintre noi alegem să ne despărţim de banii lichizi în favoarea tranzacțiilor electronice. 4 din 10 români folosesc în prezent exclusiv cardul pentru plăți.

Capcanele cardului de cumpărături în decembrie, luna cheltuielilor impulsive

Decembrie e luna cadourilor dar și a cheltuielilor. Mai toată lumea cumpără mai mult: și alimente și bunuri de folosință îndelungată, și daruri. Comercianții profită și fac promoții pentru a vinde și mai mult iar băncile propun credite de tot felul. Nu-i de mirare că și clienții ajung să cumpere mai mult decât și-au propus inițial. Cardul de credit pare o soluție salvatoare, dar ascunde și capcane. Dacă este folosit pentru cumpărături fără rate sau pentru a extrage bani cash are costuri extrem de mari.

Asociația Română a Băncilor după întâlnirea cu premierul, pe tema plăților cu bani lichizi: Băncile înțeleg preocupările unei părți din populație. Comisioanele pentru operațiunile în numerar nu s-au majorat

Asociația Română a Băncilor a informat Guvernul, în cadrul întâlnirii de luni, că băncile nu au majorat comisioanele aferente operațiunilor în numerar, în contextul intrării în vigoare a legii care aduce modificări asupra plafoanelor de plăți și încasări cu numerar. Sistemul bancar susține creșterea incluziunii financiare în România, care în prezent este cea mai redusă în rândul statelor Uniunii Europene, de doar 69%, se arată într-un comunicat remis Știrilor TVR.

Ultima Oră

Cele mai citite