Proiect legislativ: Românii ar putea avea acces cu animalele de companie în instituţiile publice şi în mijloacele de transport în comun

18 februarie 2023, 19:12

 

Un parlamentar propune ca animalele de companie sa aibă acces atât în instituţiile publice, cât şi în mijloacele de transport în comun.

În mijloacele de transport în comun din Bucureşti, accesul animalelor de companie este permis în condiţii stricte. Dar în instituţii, este interzis.

Doar Consiliul Judeţean Ilfov şi cel din Neamţ au decis să permită accesul oamenilor în clădire alături de animalele de companie.

Proiectul de lege le permite şi angajaţilor să aducă la serviciu animalele de companie. Condiţia este ca fiecare instituţie să-şi facă un regulament propriu.

Iniţiatorul proiectului susţine că prin această iniţiativă doreşte să îmbunătățească imaginea statului în ochii cetățenilor.

Proiectul a fost depus la Senat, pentru primele dezbateri în comisiile de specialitate.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă