Primul zbor privat în spaţiu s-a încheiat cu succes. Astronauții Bob Behnken și Doug Hurley au făcut primii pași în gravitația Pământului, după ce au petrecut două luni în spațiu

3 august 2020, 07:53

„Bine aţi venit pe Pământ şi vă mulţumesc că aţi zburat cu SpaceX”, i-a anunţat directorul de zbor pe astronauţi, care au răspuns imediat.

Cei doi astronauți au petrecut 62 de zile în spațiu. Întreaga operațiune a fost urmărită LIVE, de la centrul NASA, de Elon Musk, șeful SpaceX, prima companie privată care a trimis oameni în spațiu.

Capsula Dragon a aterizat în largul Pensacola, Florida, conform planului la 14.48 (18.48 GMT), potrivit imaginilor în direct, după ce a traversat aparent fără să fi fost afectată atmosfera Pământului. Patru mari paraşute au încetinit coborârea capsulei, care trebuia recuperată rapid de o navă a SpaceX.

Operațiunea de scoatere din capsulă a astronauților a întârziat puțin din cauza unor gaze toxice depistate în jurul capsulei și provenind de la agentul de propulsie. Apoi, a fost deschisă trapa de la Crew Dragon, iar Bob Behnken și Doug Hurley au făcut primii pași în gravitația Pământului, după ce au petrecut două luni în spațiu în condiții de imponderabilitate.

Bob Behnken a făcut cu mâna camerelor de luat vederi, apoi a fost dus la controlul medical. La scurt timp a urmat Doug Hurley care a făcut semn cu degetul mare că totul este ok.

Cele două luni petrecute în condiții de microgravitație, apoi zborul dificil către Terra pot crea dificultăți de readaptare.

Întoarcerea lui Behnken și Hurley a fost prima amerizare pentru astronauții americani de când Thomas Stafford, Vance Brand și Donald „Deke” Slayton au aterizat în Oceanul Pacific în largul coastei Hawaii la 24 iulie 1975, la sfârșitul Proiectului Apollo-Soyuz Test .

Zborul de testare SpaceX Demo-2 al NASA a fost lansat pe 30 mai de la Kennedy Space Center din Florida. După ce au ajuns pe orbită, Behnken și Hurley și-au numit nava spațială Dragon Crew „Endeavour” ca tribut pentru prima navetă spațială.

NASA | Capsula Crew Dragon a SpaceX a ajuns pe Terra, în apele Golfului Mexic. Este prima amerizare pentru o echipă de astronauți americani în 45 de ani

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite