România s-a oprit în semifinalele la C.E. de fotbal sub 19 ani: înfrângere cu Olanda
Jucătorii pregătiți de Ion Marin au pierdut cu 1-3 în fața Olandei în partida jucată luni seara cu casa închisă pe Stadionul Giulești din capitală.
Reprezentativa under-19 a României a încheiat cu fruntea sus evoluția la Campionatul European găzduit de orașele București, Voluntari și Ploiești, reușind cea mai bună clasare din istoria participării la această competiție, intrarea în careul de ași.
Olandezii au controlat jocul în prima repriză, iar la pauză aveau un avantaj de două goluri după reușitele lui Konadu și Smit. Tricolorii au încercat o remontada, presând în startul reprizei secunde, dar Sliti a mărit avantajul batavilor după un contraatac.
Golul de onoare a fost reușit de David Barbu, cu un lob peste portarul Heerkens, iar pe final Dănciuțiu și Szimionaș (bară) au fost aproape să relanseze partida. După ultimul fluier, puștii în galben au fost ovaționați de miile de fani prezenți pe Giulești pentru prestația lăudabilă de la acest turneu.
În cealaltă semifinală jucată pe arena Arcul de Triumf, Spania a trecut dramatic de Germania cu 6-5, după prelungiri. După 90 de minute scorul a fost 2-2, iar în extra-time, ibericii au punctat de patru ori, iar nemții de trei ori.
C.E. under-19, semifinale
ROMÂNIA – OLANDA 1-3 (0-2)
Au marcat: Barbu ’68 / Konadu ’36, Smit ’42, Sliti ’53.
Stadion „Giuleșți”, spectatori 8000.
ROMÂNIA: Simon – Cercel (’46 Bărăitaru), Fălcușan, Marincău, Călugăr – Szimionaș – Târbă (’46 Păcuraru), Matei, Guțea (’57 Băsceanu) – Vermeșan (’76 Dănciuțiu), Kodor (’46 Barbu). Selecționer: Ion Marin.
OLANDA: Heerkens – Read, Ugwu, Janse, Djikstra – Verkujil (’58 Boogard), Smit (’78 Hesselink), Land – Oufkir, Konadu (’58 Panneflek), Sliti (’58 Redmond). Selecționer: Peter van der Veen.
Arbitru: Andrea Colombo (Italia).

