Născut pentru nota 10: Călin Vameşu, șeful de promoție de la Facultatea de Medicină din Iași
Născut pentru nota 10. Asta s-ar putea spune despre Călin Vameşu, tânărul care a absolvit Facultatea de Medicină din Iași ca șef de promoție, după șase ani în care a avut numai note de 10. Şi anii de liceu au stat sub semnul mediei maxime, la fel ca examenul de Bacalaureat și admiterea la Universitate. O performanţă rară, obţinută prin muncă, pasiune şi curiozitate.
Parcursul academic al lui Călin este impresionant. Dar spune că rezultatele au venit firesc.
Cu programul Erasmus, Călin a studiat, timp de un an, în Franţa. Deși a promovat cele mai importante examene de până acum cu media 10, șeful de promoție de la UMF Iași spune că nu a învățat pentru note, ci din pasiune şi curiozitate.
Bucurie și emoții și pentru colegii lui Călin. Tinerii absolvenți au fost susținuți de familii, prieteni și profesorii care le au ghidat pașii în dificilii ani de facultate au devenit astăzi medici.
Mulți dintre absolvenți spun că își doresc să rămână în România și să-și construiască aici cariera, convinși că generația lor poate aduce un suflu nou în sistemul medical.
1.766 de tineri au absolvit Medicina la Iași, în această promoție.

