România riscă să intre în criză de carburanți după ce Kazahstanul a suspendat livrările de petrol către terminalul din Marea Neagră

22 iulie 2026, 12:41 (actualizat 22 iulie 2026, 12:46)

România riscă să intre în criză de carburanți. Kazahstanul a suspendat livrările de petrol către terminalul din Marea Neagră, iar țara noastră este pe lista statelor afectate de această decizie. Kazahstanul este principalul furnizor de țiței al României.

În situația în care se ajunge la o sistare a livrărilor, a exporturilor de țiței prin conducta CPC și prin terminalul kazah de la Marea Neagră, atunci România este direct afectată. Asta, în condițiile în care la ora actuală în țara noastră mai funcționează doar două rafinării, Petromidia și Petrobrazi. Ambele importă și rafinează țiței kazah, iar în cazul Petromidiei dependența de țițeiul din Kazahstan este foarte mare.

Vorbim despre volume care depășesc 80%. S-a ajuns în această situație în contextul în care, încă de pe data de 19 iulie, autoritățile de la Astana, ministerul de Externe kazah, au avertizat că se vor lua măsuri în urma atacurilor care au avut loc în ultima vreme în Marea Neagră asupra vaselor comerciale, în mod special asupra petrolierelor.

Kazahii au criticat acest val de atacuri și, pe lângă asta, au anunțat că vor solicita compensații pentru pagubele materiale pe care le-au suferit.

Kazahstanul a devenit principalul furnizor de produse petroliere pentru țara noastră. Numai anul trecut, România a importat peste 77% din țițeiul necesar pentru rafinare, iar peste 60% din toată această cantitate este țiței din Kazahstan.

Prețurile la pompă în țara noastră continuă să crească. În această dimineață, un mare distribuitor de carburanți a scumpit benzina și motorina cu 15 bani pe litru.

Zilele trecute, un alt mare distribuitor de carburanți a crescut prețurile cu aproape 10 bani pe litru, iar la ora actuală, în București, de exemplu, prețul benzinei standard se apropie de pragul de 9 lei pe litru, iar în cazul motorinei standard, prețurile au depășit deja pragul de 9 lei și 50 de bani pe litru.

Experții avertizează că prețurile pot să crească și mai mult.

România va fi nevoită să apeleze, de altfel, la surse alternative pentru importul țițeiului kazah. Există o astfel de rută care pleacă din Azerbaidjan, ajunge prin Georgia și mai departe prin Turcia.

Dar o astfel de rută este mult mai lungă și, pe cale de consecință, transporturile de produse petroliere vor costa ceva mai mult, iar acest lucru îl vom resimți cu toții în prețuri mai mari la pompă.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite