Cât de aproape suntem să descoperim că nu suntem singuri în Univers și ce înseamnă asta pentru omenire

Un articol publicat de BBC aduce în prim-plan una dintre cele mai fascinante întrebări ale umanității: există viață în afara Terrei? Pe măsură ce tehnologia și misiunile spațiale avansează, oamenii de știință sunt tot mai aproape de a descoperi forme de viață simple, poate chiar în sistemul nostru solar. Această perspectivă nu doar că ne provoacă să ne regândim locul în Univers, ci ne oferă și o oportunitate unică de a înțelege mai bine cum am evoluat și cine suntem cu adevărat. Cercetători de prestigiu precum profesorii Madhusudhan și Dougherty, dar și dr. Robert Massey, aduc în discuție impactul pe care o astfel de descoperire îl poate avea asupra viziunii noastre despre viață și despre noi înșine.

Există unele descoperiri științifice care fac mult mai mult decât să ne extindă cunoașterea: ele produc o schimbare în psihicul nostru, deoarece ne arată dimensiunea Universului și locul nostru în el.

Un astfel de moment a fost atunci când navele spațiale au trimis pentru prima dată imagini cu Pământul. Altul ar fi descoperirea vieții pe o altă planetă – un moment de care ne apropiem astăzi, odată cu găsirea semnelor unui gaz care, pe Pământ, este produs de organisme marine simple, pe o planetă numită K2-18b.

Acum, perspectiva de a descoperi cu adevărat viață extraterestră – ceea ce ar însemna că nu suntem singuri în Univers – nu mai pare departe, potrivit omului de știință care conduce echipa ce a făcut această detecție. „Acesta este, practic, cel mai important lucru posibil când vine vorba de întrebările fundamentale, și s-ar putea să fim pe punctul de a răspunde la această întrebare”, spune profesorul Nikku Madhusudhan de la Institutul de Astronomie al Universității Cambridge.

Însă toate acestea ridică și mai multe întrebări, inclusiv: dacă vom găsi viață pe o altă planetă, cum ne va schimba asta ca specie?

Farfurii zburătoare și extratereștrii SF

Strămoșii noștri au creat, acum mult timp, povești despre ființe care ar putea trăi pe cer. La începutul secolului al XX-lea, unii astronomi credeau că pot vedea linii drepte pe suprafața planetei Marte, ceea ce a dus la speculații că una dintre cele mai apropiate planete de noi ar putea găzdui o civilizație avansată – o idee care a dat naștere unei adevărate culturi pulp science fiction, plină de farfurii zburătoare și omuleți verzi.

Asta s-a întâmplat într-o perioadă în care guvernele occidentale alimentau frica față de răspândirea comunismului, astfel că vizitatorii din spațiul cosmic erau de cele mai multe ori prezentați ca amenințări, aducând pericol în loc de speranță.

Dar, după zeci de ani, ceea ce a fost descris drept „cea mai puternică dovadă de până acum” a vieții pe o altă planetă nu vine de pe Marte sau Venus, ci de pe o planetă aflată la sute de trilioane de kilometri distanță, care orbitează în jurul unei stele îndepărtate.

O parte din provocarea cercetării existenței vieții extraterestre constă în a ști unde să cauți. Până relativ recent, eforturile NASA de a găsi viață erau concentrate pe Marte, însă acest lucru a început să se schimbe în 1992, odată cu descoperirea primei planete care orbitează o altă stea, în afara sistemului nostru solar. Deși astronomii bănuiau de mult că ar putea exista alte lumi în jurul stelelor îndepărtate, nu exista nicio dovadă până în acel moment. De atunci, au fost descoperite aproape 6.000 de planete în afara sistemului nostru solar.

Multe dintre aceste planete sunt așa-numiții giganți gazoși, precum Jupiter și Saturn din sistemul nostru solar. Altele sunt fie prea fierbinți, fie prea reci pentru a susține apă lichidă – considerată esențială pentru existența vieții.

Însă multe se află în ceea ce astronomii numesc „zona Goldilocks” – adică la o distanță față de steaua lor care este „tocmai potrivită” pentru a permite apariția vieții.

Profesorul Madhusudhan crede că ar putea exista mii de astfel de planete doar în galaxia noastră.

Tehnologie uimitor de ambițioasă

Pe măsură ce aceste așa-numite exoplanete erau descoperite, oamenii de știință au început să dezvolte instrumente capabile să analizeze compoziția chimică a atmosferei lor. Ambiția acestora a fost uimitoare – unii ar spune chiar îndrăzneață.

Ideea era să capteze cantitățile infime de lumină stelară care trec prin atmosferele acestor lumi îndepărtate și să le studieze pentru a identifica amprente chimice ale unor molecule care, pe Pământ, pot fi produse doar de organisme vii – așa-numitele biosemnături. Și au reușit să dezvolte asemenea instrumente, atât pentru telescoape terestre, cât și pentru cele spațiale.

Telescopul spațial James Webb (JWST) al NASA, care a detectat gazul pe planeta numită K2-18b în descoperirea anunțată în aprilie, este cel mai puternic telescop spațial construit vreodată, iar lansarea sa, în 2021, a generat entuziasm în rândul comunității științifice: căutarea vieții părea, în sfârșit, la îndemâna omenirii.

Dar

are limite – nu poate detecta planete îndepărtate care sunt la fel de mici ca a noastră sau prea apropiate de steaua lor, din cauza strălucirii intense a acesteia. Din acest motiv, NASA plănuiește lansarea Habitable Worlds Observatory (HWO) în anii 2030, care va fi capabil să identifice și să analizeze atmosferele planetelor similare cu Pământul. (Acest lucru va fi posibil prin utilizarea unui fel de scut solar high-tech, care reduce lumina emisă de steaua în jurul căreia orbitează planeta.)

Tot în acest deceniu va deveni operațional și Extremely Large Telescope (ELT) al Observatorului European Austral (ESO), care va fi amplasat la sol, sub cerul cristalin al deșertului chilian. Acesta va avea cea mai mare oglindă construită vreodată pentru un instrument astronomic – cu un diametru de 39 de metri – și va putea observa în detaliu mult mai mare atmosferele planetare decât toate telescoapele precedente.

Mai multe descoperiri, mai multe întrebări

Profesorul Madhusudhan speră ca, în decurs de doi ani, să aibă suficiente date pentru a demonstra categoric că a descoperit cu adevărat biosemnături în jurul planetei K2-18b.

Însă chiar dacă își atinge acest obiectiv, acest lucru nu va declanșa sărbători în masă pentru descoperirea vieții pe o altă planetă. În schimb, va marca începutul unei noi dezbateri științifice intense, cu privire la posibilitatea ca acea biosemnătură să fi fost produsă prin procese nebiologice – adică fără implicarea vieții.

În cele din urmă, pe măsură ce vor fi adunate mai multe date din mai multe atmosfere și pe măsură ce chimiștii nu vor reuși să găsească explicații alternative pentru biosemnături, consensul științific se va schimba lent și treptat în direcția ideii că viața există pe alte planete, potrivit profesoarei Catherine Heymans de la Universitatea din Edinburgh, care este Astronomul Regal al Scoției.

„Cu mai mult timp alocat telescoapelor, astronomii vor obține o imagine mai clară a compoziției chimice a acestor atmosfere. Nu se va ști cu siguranță că este vorba despre viață. Dar cred că, pe măsură ce se acumulează mai multe date, iar aceste semne apar în mai multe sisteme, nu doar pe această planetă anume, vom avea mai multă încredere.”

World Wide Web-ul a apărut în urma unei serii de progrese tehnologice treptate, care la momentul respectiv nu păreau a avea o importanță uriașă. În mod similar, s-ar putea ca oamenii să-și dea seama abia mai târziu că poate a avut loc cea mai mare transformare științifică, culturală și socială din întreaga istorie a omenirii — dar că momentul în care balanța s-a înclinat în favoarea ideii că nu suntem singuri în Univers nu a fost pe deplin recunoscut la vremea respectivă.

O descoperire cu mult mai clară și mai convingătoare ar fi identificarea vieții chiar în sistemul nostru solar, folosind sonde spațiale robotice dotate cu laboratoare portabile. Orice „microb extraterestru” găsit ar putea fi analizat, poate chiar adus înapoi pe Pământ, oferind dovezi directe care ar reduce considerabil orice opoziție științifică ce ar putea apărea ulterior.

Argumentele științifice pentru existența vieții – sau a vieții din trecut – în sistemul nostru solar s-au întărit în ultimii ani, grație datelor transmise de diverse sonde spațiale, iar mai multe misiuni sunt deja în pregătire pentru a căuta astfel de semne.

Roverul ExoMars al Agenției Spațiale Europene (ESA), a cărui lansare este planificată pentru 2028, va fora sub suprafața planetei Marte, în căutarea unor semne ale vieții trecute și, posibil, ale celei prezente. Totuși, având în vedere condițiile extreme de pe Marte, cea mai probabilă descoperire ar fi urme fosilizate ale vieții din trecut.

Misiunea Tianwen-3 a Chinei, tot cu lansare planificată în 2028, are ca scop colectarea de mostre și aducerea lor pe Pământ până în 2031.

Separat, NASA și ESA au fiecare câte o misiune îndreptată spre satele înghețate ale lui Jupiter, pentru a verifica dacă sub crustele lor de gheață ar putea exista apă – poate chiar oceane vaste.

Însă aceste sonde spațiale nu sunt concepute pentru a detecta viața în mod direct. În schimb, aceste misiuni pregătesc terenul pentru alte misiuni viitoare care vor avea acest scop – potrivit profesoarei Michele Dougherty de la Imperial College London.

„Este un proces lung și lent”, spune ea. „Următoarea decizie importantă va fi despre un lander – pe ce lună să ajungă și unde anume să aterizeze.”

„Nu vrei să aterizezi într-un loc unde crusta de gheață e atât de groasă încât nu poți ajunge sub suprafață. Așadar, e un drum lung și lent, dar e incredibil de palpitant.”

NASA plănuiește, de asemenea, lansarea unei sonde numite Dragonfly, care va ateriza pe una dintre lunile lui Saturn, Titan, în 2034. Este o lume exotică, despre care se crede că are lacuri și nori formați din substanțe bogate în carbon, care îi dau o ceață portocalie ciudată, amintind de versurile cântecului Lucy in the Sky with Diamonds al trupei The Beatles – o lume cu „ceruri de marmeladă”.

Alături de apă, acești compuși chimici sunt considerați esențiali pentru apariția vieții.

Profesoara Dougherty este una dintre cele mai respectate cercetătoare în domeniul planetologiei. Oare crede că există viață pe una dintre lunile înghețate ale lui Jupiter sau Saturn?

„Aș fi foarte surprinsă dacă nu ar exista”, spune ea, radiind de bucurie. „Ai nevoie de trei lucruri: o sursă de căldură, apă lichidă și substanțe organice (bazate pe carbon). Dacă avem aceste trei ingrediente, șansele ca viața să se formeze cresc vertiginos.”

Reducerea „unicității” umane

Descoperirea unor forme de viață simple nu garantează că există și forme de viață mai complexe. Profesorul Madhusudhan crede că, dacă se confirmă, viața simplă ar trebui să fie „destul de comună” în galaxie.

„Dar trecerea de la viață simplă la viață complexă este un pas uriaș – și aceasta este o întrebare deschisă. Cum are loc această tranziție? Care sunt condițiile care o fac posibilă? Nu știm încă. Iar apoi, trecerea de la viață complexă la viață inteligentă este un alt pas uriaș.”

Dr. Robert Massey, directorul executiv adjunct al Royal Astronomical Society, este de acord că apariția vieții inteligente pe o altă lume este mult mai puțin probabilă decât existența vieții simple.

„Când privim cum a apărut viața pe Pământ, vedem că a fost extrem de complexă. A durat foarte mult până când viața multicelulară a apărut și apoi a evoluat în forme diverse de viață. Marea întrebare este dacă există ceva anume la Pământ care a făcut posibilă această evoluție. Avem nevoie de exact aceleași condiții – dimensiunea noastră, oceanele și continentele – pentru ca acest lucru să se întâmple și pe alte lumi, sau se va întâmpla oricum?”

El crede că descoperirea chiar și a unei forme simple de viață extraterestră ar reprezenta un nou capitol în diminuarea locului umanității în cosmos.

Așa cum spune el, cu secole în urmă, credeam că suntem în centrul Universului, iar cu fiecare descoperire în astronomie am realizat că suntem „tot mai departe” de acel punct. „Cred că descoperirea vieții în altă parte ar reduce și mai mult senzația noastră de unicitate,” afirmă el.

Pe de altă parte, profesoara Dougherty consideră că o astfel de descoperire în sistemul nostru solar ar fi benefică pentru știință și pentru suflet.

„Descoperirea chiar și a unei forme simple de viață ne va oferi o înțelegere mai bună despre cum am fi putut evolua cu milioane de ani în urmă, când viața a apărut pentru prima dată. Pentru mine, asta ne ajută să ne găsim locul în Univers. Dacă vom ști că există viață și în alte părți ale sistemului nostru solar, și poate dincolo de el, acest lucru mi-ar aduce un fel de alinare – faptul că facem parte din ceva mai mare ne face, într-un fel, mai mari.”