Două tablouri semnate Gustav Klimt, expuse în premieră la Muzeul Brukenthal din Sibiu

Expoziţie Klimt la Sibiu
Expoziţie Klimt la Sibiu
24 noiembrie 2023, 19:36

„Premiera de data aceasta este faptul că avem două lucrări pictate. Avem bucuria să le avem în România, la Peleş şi avem bucuria să le expunem la Sibiu. Am considerat o oportunitate, dacă tot le avem în laboratorul de restaurare, să le şi expunem”, a spus Alexandru Chituţă.

Timp de trei zile, până duminică, iubitorii de artă pot vedea cele două lucrări, „Primăvara” şi „Vara” de Gustav Klimt, dar şi tabloul Carol I de Theodor Aman, toate trei restaurate la Brukenthal.

Tablourile restaurate la Sibiu vor fi expuse la Peleş din nou.

Ansamblul decorativ Klimt a fost comandat de ctitorul reşedinţei regale de la Sinaia

„Unul dintre cele mai importante ansambluri decorative ale lui Gustav Klimt se află, din anii 1884 – 1885, în Sala de Teatru a Castelului Peleş. Comandă a ctitorului reşedinţei regale de la Sinaia, ansamblul decorativ ‘Muze, măşti, alegorii, embleme’ este revelator pentru talentul părintelui Secesiunii vieneze. Deşi tributare academismului târziu de nuanţă simbolistă, lucrările anunţă spiritul novator al picturii lui Klimt. Amplele operaţiuni de restaurare a ansamblului încep anul acesta, în cadrul unui program multianual, prin redarea prospeţimii pânzelor ‘Primăvara’ şi ‘Vara’, lucrări amplasate pe peretele de vest al Sălii de Teatru, lângă loja regală”, potrivit celor de la Muzeul Naţional Brukenthal.

Directorul general al Muzeului Naţional Peleş, Narcis Dorin Ion, a arătat că, „în anul 2023, Muzeul Naţional Peleş şi Muzeul Naţional Brukenthal au lansat un parteneriat pentru restaurarea unor lucrări de tezaur din colecţia regală de pictură de la Sinaia. Unul dintre primele portrete ale regelui Carol I, după urcarea pe tronul României, a fost realizat în anul 1868 de marele pictor naţional Theodor Aman. Lucrarea, de aparat al domnitorului ce provenea din dinastia de Hohenzollern, îl arată pe tânărul suveran la începutul domniei, în uniformă militară, având în mâna dreaptă ruloul cu decretul de promulgare a tinerei Constituţii a României. Lucrare emblematică pentru seria de portrete regale, cea a lui Aman constituie singurul portret realizat de un mare pictor român. Păstrată în depozitele Muzeului Naţional Peleş timp de decenii, într-o stare de conservare precară, anul acesta lucrarea lui Aman va reveni la viaţă”, a spus directorul Muzeului Peleş.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă