Sărutul, celebrat în toată lumea în 6 iulie

Pare a fi un simplu gest de tandreţe extrem de personal, dar de sărut s-au ocupat filosofi, istorici şi antropologi, scriitori, pictori, sculptori sau cineaşti şi este cercetat şi de filematologie, ştiinţa sărutului. Ideea unei zile dedicate sărutului aparţine britanicilor, iar Organizaţia Națiunilor Unite a stabilit o zi în care acest cel mai tandru gest să fie celebrat în toată lumea - 6 iulie.

Vânzarea la licitaţie a colecţiei de artă a cofondatorului Microsoft Paul Allen a depăşit pragul istoric de 1 miliard de dolari. Veniturile vor fi donate unor organizaţii caritabile

Vânzarea la licitaţie organizată de casa Christie's din New York a colecţiei de artă a cofondatorului Microsoft Paul Allen, decedat în 2018, a depăşit miercuri seara pragul istoric de un miliard de dolari, cu sume record pentru lucrări de Van Gogh, Cezanne şi Gauguin, relatează AFP.

Sărutul, celebrat în toată lumea în 6 iulie

Pare a fi un simplu gest de tandreţe extrem de personal, dar de sărut s-au ocupat filosofi, istorici şi antropologi, scriitori, pictori, sculptori sau cineaşti şi este cercetat şi de filematologie, ştiinţa sărutului. Ideea unei zile dedicate sărutului aparţine britanicilor, iar Organizaţia Națiunilor Unite a stabilit o zi în care acest cel mai tandru gest să fie celebrat în toată lumea - 6 iulie.

Sărutul, celebrat în toată lumea în 6 iulie

Pare a fi un simplu gest de tandreţe extrem de personal, dar de sărut s-au ocupat filosofi, istorici şi antropologi, scriitori, pictori, sculptori sau cineaşti şi este cercetat şi de filematologie, ştiinţa sărutului. Ideea unei zile dedicate sărutului aparţine britanicilor, iar Organizaţia Națiunilor Unite a stabilit o zi în care acest cel mai tandru gest să fie celebrat în toată lumea - 6 iulie.

Ultima Oră

Cele mai citite