Ciolacu: Institutele de la Fundeni – priorităţi pentru investiţiile în Sănătate. Nu putem face sănătate performantă în clădiri de 65 de ani
Institutului Clinic Fundeni și celelalte unităţi din complexul medical vor forma o singură platformă integrată, a declarat premierul Marcel Ciolacu.
Împreună cu ministrul Sănătăţii şi candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu, şeful Guvernului a vizitat platforma Fundeni, care beneficiază de un contract de finanţare pentru reabilitare şi extindere prin PNRR.
Şeful Executivului a făcut o vizită de lucru la Fundeni, în contextul marcării Zilei Mondiale a Sănătăţii, care este marcată pe 7 aprilie.
„Suntem în cea mai mare instituţie spitalicească din România. Din punctul meu de vedere, investiţiile în sănătate ar fi trebuit să pornească de aici. Astea sunt priorităţile. Avem Fundeni, avem ‘C.C. Iliescu’, avem IOB-ul, toate trei trebuie să se regăsească pe o platformă integrată, astfel încât şi costurile şi managementul, chiar dacă va fi făcut prin consorţiu, ar trebui totul integrat. (…) Nu putem face sănătate performantă în clădiri de 65 de ani, este evident că sunt depăşite. Este evident că oricât ar investi statul sunt bani aruncaţi. Am văzut ce bani a investit Ministerul Sănătăţii în anul 2023 pentru un laborator dimensionat totuşi, care ar face faţă unei întregi platforme”, a afirmat Ciolacu.
El a amintit decizia luată în Guvern privind viitoarea investiţie de la Institutul Clinic Fundeni.
„Împreună cu domnul ministru am luat această decizie acum două săptămâni, în şedinţa de Guvern, ca să aprobăm indicatorii pentru viitoarea platformă de la Fundeni, aproape o investiţie de 500 de milioane de euro, atât din POS, din exerciţiul financiar actual, dar şi din bani din împrumut de la BEI şi din bugetul de stat. Avem ‘C.C. Iliescu’ trecut deja prin PNRR. O să vedem abordarea şi cu Institutul Oncologic, fiindcă toate trei trebuie abordate unitar. Vorbim foarte mult despre sănătate, vorbim de necesitatea actului medical în fiecare judeţ, în fiecare comună, în fiecare localitate, dar ne aflăm la Fundeni, la ‘C.C. Iliescu’, la Institutul Oncologic, unde cu adevărat se salvează vieţi. Aici vin cazurile urgente, aici se fac implanturile renale, hepatice”, a evidenţiat premierul.
Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii: Acest termen de 48 de luni care este pentru realizarea spitalelor regionale, va fi și termenul pentru care noul institut Fundeni va putea să-și primească pacienții. Ne gândim serios la elaborarea unor normative inclusiv de personal care să poată să îmbunătățească accesul la servicii de sănătate în aceste instituții de top.