Anglia-Argentina la CM 2026 | De la extaz la agonie, de la bucuria primului gol la un final fulgerător
Bucurie seismică la Buenos Aires, val de tristețe la Londra. Cine și-ar fi putut imagina un asemenea scenariu, după ce Anglia a deschis scorul. Cu siguranță nu fanii adunați în capitala Marii Britanii. Dincolo de imprevizibilul celui mai iubit sport din lume rămâne spectacolul suporterilor – cu speranțele și chiar și cu dezamăgirile lor.
A fost o explozie de bucurie la Buenos Aires dupã golul care duce naționala Argentinei din nou, în legendã. Este a șasea oarã când ajunge într-o finalã mondialã, încã de la ediția inauguralã a acestui campionat – din 1930.
De la extaz la agonie, de la bucuria primului gol la un final fulgerãtor. Au fost stãrile prin care a trecut mulțimea adunatã sã urmeascã partida pe strãzile din Londra. Acolo unde a fost inventat fotbalul modern și unde au fost stabilite regulile standardizate ale jocului, în 1863.
”Am dovedit că nu ne-a dat nimeni nimic”, le-a replicat starul Argentinei, Lionel Messi, celor care au ironizat echipa pentru decizii controversate de arbitru din partidele precedente.
”Când ne unim, scoatem la iveală ceva special, iar durerea dispare” – este secretul unui succes răsunător, dezvăluit de un jucător unic în istoria acestei Cupe – cu 12 pase de gol, cel mai în vârstă fotbalist care a evoluat într-o semifinală de campionat mondial.

