Agenția Europeană pentru Medicamente: Paracetamolul poate fi utilizat în timpul sarcinii

Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) a informat marți că nu există dovezi noi care să impună modificarea recomandărilor actuale privind utilizarea paracetamolului, cunoscut sub denumirea de Tylenol în Statele Unite, în timpul sarcinii. Informarea vine după ce preşedintele american Donald Trump a sfătuit femeile însărcinate să nu ia acest medicament pentru că este „probabil asociat cu un risc foarte crescut de autism”.

Maraton medical la Iași. Patru oameni au primit câte un rinichi de la pacienţi aflaţi în moarte cerebrală

Patru oameni din Iaşi, Bârlad şi Buzău au scăpat de calvarul şedinţelor de dializă pe care le făceau săptămânal. Bolnavii au fost supuşi unor transplanturi de rinichi la Spitalul Parhon din Iaşi. Acest maraton medical a fost posibil după ce, la sfârşitul săptămânii trecute, organele au fost prelevate de la pacienţi aflaţi în moarte cerebrală.

Rogobete, despre efectele secundare ale paracetamolului: Am solicitat Agenţiei Medicamentului un punct de vedere avizat

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a declarat marţi că a cerut Agenţiei Naţionale a Medicamentului un punct de vedere cu privire la reacţiile secundare ale paracetamolului, după ce preşedintele american Donald Trump a sfătuit femeile însărcinate să nu ia acest medicament pentru că este "probabil asociat cu un risc foarte crescut de autism".

Bill Gates avertizează: Scepticismul privind vaccinurile este periculos, mai ales în țările sărace

Co-fondatorul Microsoft, Bill Gates, a declarat pentru Reuters că s-a întâlnit o singură dată cu secretarul american pentru sănătate, Robert F. Kennedy Jr., de la numirea acestuia în administrația SUA. Întâlnirea a avut loc în iulie, iar cei doi „au căzut de acord că nu sunt de acord” în privința vaccinurilor.

Trump: Autismul are legătură cu vaccinarea şi cu paracetamolul. Studiile contrazic afirmaţiile preşedintelui SUA

Anunţ şocant al preşedintelui american. Donald Trump afirmă că există o legătură între autism și vaccinări și între autism si folosirea paracetamolului în timpul sarcinii. Poziția liderului de la Casa Albă este contrazisă de majoritatea oamenilor de știință, dar le dă satisfacție adepților teoriilor conspirației.

O nouă cercetare scoate în evidență riscurile pentru copii ale substanțelor chimice din plastic

Expunerea timpurie la substanțele chimice prezente în materialele plastice poate prezenta riscuri semnificative pentru sănătatea copiilor, care persistă până la vârsta adultă, conform unei analize a sute de studii recente, publicată luni în revista științifică The Lancet Child & Adolescent Health, transmite agenția DPA.

Ultima Oră

Cele mai citite