Medicii, farmaciștii și agențiile de medicamente îl contrazic pe Trump: Paracetamolul este sigur pentru femeile gravide

23 September 2025, 22:28 (actualizat 23 September 2025, 22:30)

Paracetamolul este un medicament sigur pentru femeile însărcinate sau care alăptează, susțin medicii români. Aceștia dau asigurări că nu există noi studii care să dovedească o legătură directă între folosirea acestei substanțe și cazurile de autism la nou-născuți, așa cum a susținut președintele Statele Unite. Și Agenția Europeană a Medicamentului a precizat că nu există dovezi care să modifice actualele recomandări in privința paracetamolului. Femeile însărcinate sunt, însă, sfătuite să ia medicamentul numai la recomandarea medicului.

Paracetamolul este folosit pentru scăderea temperaturii corpului în caz de febră și pentru ameliorarea durerilor de intensitate ușoară până la moderată. Medicamentul este prescris femeilor însărcinate de foarte mult timp, fără să dăuneze fătului sau nou-născutului, susțin medicii consultați de Știrile TVR.

Mircea Onofriescu, medic primar, președinte de onoare Societatea de Obstetrică-Ginecologie: În 2024, s-a finalizat un studiu pe 2 milioane de copii, s-a dovedit că nu există nicio legătură între prescrierea de paracetamol și autism. În momentul de față nu este nicio recomandare să nu se administreze paracetamol în cursul sarcinii.

Camil-Eugen Vari, farmacist primar, profesor universitar Farmacologie, Universitatea de Medicină și Farmacie Târgu Mureș: Paracetamolul este folosit de foarte multă vreme și este considerat ca fiind cel mai sigur analagezic și antipiretic pe toată durata sarcinii și alăptării, evident în dozele prescrise.

Și Agenția Europeană a Medicamentului a anunțat printr-un comunicat că nu există noi dovezi care să modifice actualele recomandări privind paracetamolul. Medicamentul poate fi folosit în sarcină, dacă este clinic necesar, fără riscul de malformaţii ale fătului sau nou-născutului.

Ministrul Sănătății a cerut Agenției Naționale a Medicamentului să formuleze un punct de vedere avizat, bazat pe studiile făcute până în prezent în privința consumului de paracetamol în sarcină.

Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății: Nu există studii sau până acum nu mi-au fost aduse la cunoștință, care să lege în mod direct folosirea paracetamolului de autism.

Răzvan Mihai Prisada: președinte, Agenția Naționala a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România: Ce putem spune cu siguranță este că nu există niciun studiu care să facă o legătură certă între apariția unei incidențe mai mai mari a autismului la nou-născuți ca urmare a utilizării paracetamolului în timpul sarcinii.

În România, prospectul pentru paracetamol precizează că medicamentul poate fi folosit în timpul sarcinii dacă este necesar. Însă recomandă clar pacientelor să se adreseze medicului sau farmacistului înainte de a-l lua, dacă sunt însărcinate sau intenționează să rămână însărcinate ori dacă alăptează.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite