Comitetul consultativ de vaccinare din SUA, condus de Robert Kennedy Jr., nu recomandă vaccinarea anti-Covid

23 September 2025, 08:16 (actualizat 23 September 2025, 08:22)

Comitetul consultativ de vaccinare, alcătuit personal de secretarul american al sănătății, Robert Kennedy Jr., a anunțat că nu recomandă vaccinarea împotriva Covid-19.

Membrii comisiei afirmă că americanii ar trebui să ia individual decizia privind imunizarea și și-au exprimat totodată îngrijorarea față de numărul considerat „prea mare” de vaccinuri administrate în copilărie.

Kennedy, cunoscut pentru activismul său împotriva vaccinărilor, a concediat comitetul anterior și l-a înlocuit cu persoane care au criticat frecvent politicile de imunizare și au răspândit dezinformări despre vaccinuri.

Această poziție intră în contradicție cu recomandările specialiștilor din cadrul Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC), care au cerut recent intensificarea vaccinărilor împotriva variolei și rujeolei, în contextul reapariției unor focare.

Mai mulți experți americani au avertizat că Robert Kennedy Jr. reprezintă un obstacol serios în calea vaccinărilor la timp și că deciziile sale ar putea afecta sănătatea publică.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite