Premieră la Brașov | Două transplanturi renale robotizate au fost realizate de o echipă medicală formată doar din români

Premieră la Brașov unde au fost făcute două transplanturi renale robotizate realizate de o echipă medicală formată doar din români. Până acum, astfel de intervenții în care se folosește sistemul Da Vinci au mai avut loc în România, dar doar în colaborare cu specialiști din străinătate. Spitalul privat brașovean a fost reacreditat, anul acesta, ca centru de transplant renal robotic și e singurul din țară și din Europa de Est.

Colegiul Medicilor din România a adoptat noul Cod de Deontologie Medicală

Adunarea Generală Națională a Colegiului Medicilor din România a adoptat un nou Cod de Deontologie Medicală. Documentul fundamental pentru exercitarea profesiei medicale va fi trimis spre publicare în Monitorul Oficial și se va aplica de la 1 ianuarie 2026.

Un obicei de o oră care îți poate dubla concentrarea. Rutina lui Jeff Bezos, un trend global

Când ne gândim la rutina de dimineață a marilor directori executivi, imaginea clasică este cea a trezirii la 5 dimineața, a antrenamentelor intense și a verificării rapide a e-mailurilor. Jeff Bezos – fondatorul Amazon și unul dintre cei mai cunoscuți antreprenori miliardari – contrazice complet acest tipar, cu o abordare surprinzător de relaxată.

Campanie națională de prevenire a cancerului. Specialiști: O schimbare de atitudine a oamenilor ar spori prevenția

Prevenția și informarea sunt esențiale pentru descoperirea timpurie și chiar reducerea numărului de cazuri de cancer. Asta își propune campania „Un pas înainte”, lansată la Congresul Național de Oncologie. Autorități, experți în sănătate publică, medici și reprezentanți ai asociațiilor de pacienți s-au reunit pentru a găsi soluții de creștere a gradului de conștientizare în prevenția oncologică. O strategie națională de screening și prevenție va fi gata în curând, anunță ministrul Sănătății.

Europa printre rânduri. Uniunea Europeană anunță un plan mamut de combatere a cancerului

Viktor Orban reface grupului de la Vișegrad împreună cu câștigătorul eurosceptic al alegerilor din Cehia, iar Lukoil își face bagajele să plece din Europa în urma sancțiunilor anunțate de Statele Unite ale Americii. Și Uniunea Europeană anunță un plan mamut de combatere a cancerului. Despre toate, în rubrica "Europa, printre rânduri", semnată Lucian Pîrvoiu.

Ultima Oră

Cele mai citite