”Când nu mai știm ce e adevărat, mintea renunță să mai caute.” Leca, despre efectul psihologic al fake news

Psihologul Radu Leca avertizează că expunerea constantă la fluxuri informaționale contradictorii și la dezinformare produce un efect psihologic de „ceață mentală”, care erodează capacitatea critică și încrederea publică.

„Apariția hiperconectărilor și expunerea constantă la informații false funcționează ca o ceață mentală. Ea ne obligă să întrebăm totul, apoi ne obosește până nu mai întrebăm nimic.”

Potrivit lui Leca, cinismul psihologic a devenit un mecanism de apărare colectiv. „Dacă presupui că toți mint, te simți mai puțin vulnerabil. Psihologic, e o regulă de economisire a energiei. Psihotronic, ca metaforă culturală, e ca și cum un câmp informațional zgomotos ar deranja rezonanța atenției și a încrederii.”

El subliniază că neîncrederea în structurile de știri crește atunci când apar nepotriviri frecvente între așteptări și realitate. „Simțul comun se reconfigurează spre prudență cronică. Claritatea începe cu întrebări cinstite. Lumea e o farsă fără ieșire.”

De la fals repetat la neîncredere totală

Psihologul explică faptul că cinismul se hrănește din mecanisme cognitive automate:
„Euristica efectului de adevăr iluzoriu face ca repetarea să pară credibilitate. Când ne dăm seama că am fost păcăliți, devenim alergici la familiar.”

Creierul preferă simplitatea și fluenta cognitivă. „Falsul repetat curge ușor, iar descoperirea lui produce disonanță maximă și rușine. Pentru a evita repetarea disconfortului, trecem la regula globală – nu mai cred nimic.”

Această hiper-generalizare, spune Leca, „poartă masca lucidității, dar e adesea o evadare din efortul verificării. Adevărul câștigă prin răbdare și verificare. Repetă o minciună și devine normă.”

Emoțiile, combustibilul dezinformării

„Știrile false exploatează frica și furia, crescând reactivitatea amigdalei și scăzând toleranța la ambiguitate.” Radu Leca arată că valurile emoționale „focalizează atenția, dar epuizează controlul executiv, astfel încât scepticismul sănătos alunecă în cinism global.”

Pe termen lung, hiper-vigilența devine epuizantă. „Mintea caută răspunsuri. ‘Mai bine nu cred pe nimeni’ devine scurtătura preferată. Calmul taie puterea fricii. Furia orbește și rupe punți.”

Nocebo informațional și renunțarea la sens

„Incertitudinea prelungită, augmentată de dezinformare, produce neajutorare învățată – simți că efortul de verificare nu schimbă nimic.”

Leca explică apariția unui „nocebo informațional”, un efect invers placebo: așteptările negative produc efecte psihologice negative, chiar fără stimuli reali.

„Ceața apărută din zgomotul informațional creează un decuplaj între semnal și sens. Când semnalul nu mai e de încredere, receptorul renunță. Ordinea interioară protejează mintea. Haosul face din îndoială un zeu rece.”

Când loialitatea bate adevărul

Pe plan social, fenomenul se amplifică. „Dezinformarea exploatează identitatea de grup. Când adevărul devine marcaj tribal, oamenii preferă loialitatea față de echipă în locul acurateții.”

„Cinismul se consolidează prin validare socială: dacă ai tăi spun că toți mint, te simți inteligent repetând asta. Comunitățile online oferă apartenență, nu doar informații; apartenența bate verificarea.”

„Comunitățile pot vindeca rănile încrederii. Taberele ridică ziduri, nu poduri.”

Responsabilitatea ecosistemului mediatic

Leca subliniază și vina mediului jurnalistic. „Presiunea vitezei, goana după click-uri și spectacolul cresc riscul de erori și de supra-simplificări. Paradoxul corecțiilor lovește: repetarea falsului cu intenția de a-l demonta îi sporește familiaritatea.”

„Falsa echivalență oferă platformă ideilor marginale, alimentând percepția că totul e relativ. Algoritmii favorizează conținutul polarizant, iar când instituțiile par să joace jocul, publicul le citește prin grila cinismului. În lipsa transparenței radicale, orice greșeală devine dovadă de vinovăție. Transparența e antidotul suspiciunii. Spectacolul vinde, adevărul obosește.”

Trădarea încrederii și drumul spre reconstrucție

„Oamenii sunt mai sensibili la pierderea încrederii decât la câștigul ei. O singură minciună saliente eclipsează sute de adevăruri discrete. Biasul de confirmare cimentează povestea negativă – dacă o instituție a eșuat, probabil toate sunt compromise.”

Reconstrucția, spune Leca, „necesită timp, coerență și responsabilitate vizibilă. O greșeală recunoscută e temelia unei relații noi. O trădare se memorează tot restul vieții.”

Cum putem contracara efectele?

Inocularea cognitivă – mini-expuneri ghidate la tehnicile de manipulare – crește imunitatea mentală. Practicile de igienă cognitivă, cum ar fi ritmul mai lent al consumului media, verificarea surselor și diversificarea informațiilor, reduc zgomotul.

Instituțiile pot adopta transparență radicală, note de editor clare, erate vizibile și separarea netă a știrilor de opinie.

În sens psihotronic-metaforic, e vorba de recalibrarea rezonanței colective: mai puțin zgomot, mai mult semnal, mai multă coerență emoțională. Cinismul nu dispare, dar poate fi transformat în scepticism constructiv.

Alfabetizarea media este o formă de igienă mintală. Indiferența hrănește cinismul până la saturație.