Deprivarea de somn, alcoolul și stresul reduc toleranța la frustrare. Mecanismele din spatele izbucnirilor emoționale

Oamenii ajung să „cedeze” nu dintr-un defect moral, ci atunci când limitele lor biologice și psihologice sunt depășite de stres, umilință sau neputință, iar creierul intră în modul de supraviețuire, explică psihologul Radu Leca, care descrie mecanismele neurobiologice, psihologice și sociale din spatele reacțiilor agresive sau disociative și soluțiile clinice pentru prevenirea acestora.

Când tinerii pleacă de acasă, părinții își pierd rostul. Cum se transformă relația dintre părinte și tânărul adult

Plecarea tinerilor adulți de acasă, în jurul vârstei de 25 de ani, nu reprezintă doar un pas spre independență, ci declanșează un proces emoțional complex pentru întreaga familie, avertizează psihologul Radu Leca. Potrivit acestuia, despărțirea fizică poate genera tristețe, pierderea sensului, conflicte de rol, reconfigurarea cuplului parental și chiar depresie, dacă nu este gestionată corect.

Presentimentele, explicate științific. Leca:„Corpul știe cu o secundă înainte ceea ce mintea va numi abia mâine”

În perioadele de incertitudine socială sau personală, tot mai mulți oameni spun că trăiesc „premoniții” ori percep semne care par să anunțe evenimente negative. Psihologul Radu Leca explică faptul că aceste trăiri nu au legătură cu fenomene paranormale, ci cu felul în care creierul uman reacționează la stres, nesiguranță și supravigilență.

Creierul previne durerea înainte să caute plăcerea: De ce frica oprește bucuria, potrivit psihologului Leca

Psihologul Radu Leca a explicat pentru tvrinfo.ro de ce multe femei se tem de stările de bine, chiar și atunci când acestea sunt autentice și dorite. Specialistul spune că mecanismele psihologice, experiențele timpurii și normele sociale interiorizate fac ca bucuria să fie percepută uneori ca un risc, nu ca o resursă.

Frica de facturi menține relațiile disfuncționale. Leca explică de ce mulți români rămân în cupluri care nu funcționează

Psihologul Radu Leca a abordat pentru tvrinfo.ro un subiect tot mai des întâlnit în România contemporană: oamenii rămân în relații disfuncționale nu din motive emoționale, ci economice. Potrivit specialistului, presiunea financiară a devenit un factor decisiv în menținerea unor relații care altfel ar fi fost încheiate.

Ultima Oră

Cele mai citite