Psihologul Radu Leca: Fenomenul ‘Mă bate, dar mă iubește’ e o boală emoțională care se hrănește din speranță

Psihologul Radu Leca a explicat pentru tvrinfo.ro mecanismele profunde ale dependenței emoționale din relațiile abuzive și modul în care frica, speranța și rușinea se combină într-un cerc vicios al violenței domestice.

„Fenomenul exprimat în propoziția «Mă bate, dar mă iubește» este o construcție psihologică patologică în care contradicțiile afective și raționale se întrepătrund, fără logică.”

Potrivit specialistului, pentru multe femei această expresie nu este o metaforă, ci o încercare de a împăca realitatea violenței cu dorința de protecție venită din partea partenerului.

„Pentru multe femei, fraza nu reprezintă o metaforă, ci o încercare de a reconcilia realitatea violenței cu speranța că partenerul păstrează și latura protectoare. Este o luptă între durere și speranță. Credința că iubirea îl poate schimba pe cel care rănește devine, pentru multe victime, singura punte peste frică.”

Radu Leca descrie ciclul abuzului – tensiunea, violența, justificarea și perioada de „lună de miere” – și explică de ce gesturile de aparentă blândețe mențin legătura toxică.

„Întărirea intermitentă a speranței funcționează ca un dopaminergic: recompensele neașteptate consolidează atașamentul, făcând mai greu ideea plecării. Faptele bune ocazionale au puterea să umbrească modelul agresiv. Speranța devine astfel o dependență emoțională care ascunde realitatea consecventă a pericolului.”

Specialistul vorbește și despre fenomenul de trauma bonding, prin care frica și controlul se transformă în atașament.

„Când te temi pentru viața sau integritatea ta, creierul caută securitate în sursele care provoacă frica. Legătura nu înseamnă iubire sănătoasă, ci o formă de adaptare la abuz.”

Contextul social și cultural amplifică dificultatea de a părăsi o relație violentă, spune psihologul.

„Rușinea cultivată de societate îngreunează recunoașterea abuzului. Femeile nu rămân din slăbiciune, ci din calcule realiste făcute într-un context ostil.”

Costurile psihice ale abuzului sunt devastatoare: anxietate, depresie, pierderea stimei de sine și confuzie emoțională.

„Fiecare lovitură lasă urme invizibile care se adună în timp. Ceea ce pare o alegere e adesea rezultatul unei uzuri psihice care cere îngrijire.”

Mulți supraviețuitori rămân ancorați în relație din speranța că agresorul se va schimba.

„Speranța nu e o dovadă, ci o reacție umană la dorința de siguranță. A crede în schimbare e de înțeles, dar nu trebuie confundată cu garanția succesului armonios în cuplu.”

Ieșirea dintr-un astfel de compromis, subliniază Leca, începe cu recunoașterea abuzului și căutarea sprijinului concret – social, legal și psihologic.

„Căutarea ajutorului nu înseamnă trădare, ci curaj. Nu trebuie să treci singură prin asta.”

Mesajul final al psihologului este unul de compasiune și speranță pentru femeile prinse în relații abuzive.

„Meritați o viață în care iubirea nu doare. Fiecare pas spre siguranță e o reîntoarcere la sine.