Europa printre rânduri. Uniunea Europeană anunță un plan mamut de combatere a cancerului
Viktor Orban reface grupului de la Vișegrad împreună cu câștigătorul eurosceptic al alegerilor din Cehia, iar Lukoil își face bagajele să plece din Europa în urma sancțiunilor anunțate de Statele Unite ale Americii. Și Uniunea Europeană anunță un plan mamut de combatere a cancerului. Despre toate, în rubrica “Europa, printre rânduri”, semnată Lucian Pîrvoiu.
Politico notează că Viktor Orban lucrează intens la refacerea grupului de la Vișegrad. E drept, unul mai mic, fără Polonia, care după invazia rusă în Ucraina s-a îndepărtat constant de vechii aliați din grupul central european. De data aceasta vedeta eurosceptică este Andrej Babis, câștigătorul alegerilor generale din Cehia, care va prelua cel mai probabil frâiele guvernului ceh. Babis a mai fost premier din 2017 până în 2021 și este considerat un eurosceptic moderat. De văzut în ce măsură Babis va face o echipă omogenă cu Viktor Orban și Robert Fico, ambii cunoscuți pentru simpatia nedisimulată pentru criminalul de război Vladimir Putin.
Lukoil își face bagajele să plece din Europa
Lukoil se pregătește să părăsească Uniunea Europeană după sancțiunile aplicate de Statele Unite, care lovesc dur în compania rusească adânc înfiptă în sistemele energetice ale țărilor din regiune. Prima afectată de sancțiuni va fi rafinăria de la Burgas, cea mai mare din sud-estul Europei cu o capacitate de prelucrare de 7 milioane de tone de petrol pe an. Ar mai fi și rafinăria Petrotel, cu o capacitate de prelucrare de 2,4 milioane de tone pe an. Fostul ambasador al Bulgariei la Moscova și expert în energie, spune că există două posibilități: să plece Lukoil din țările noastre și să vină alt investitor care să preia operațiunile sau rușii să orchestreze o falsă schimbare de proprietar și să continue de fapt să tragă sforile în companie. Așadar, atenție la ce se va întâmpla în săptămânile următoare!
Comisia Europeană declară război cancerului
Ursula von der Leyen a anunțat un plan mamut de combatere a cancerului de 4 miliarde de euro, EU 4 Health. Șefa executivului european a explicat că planul urmărește sprijinirea pacienților și familiilor acestora în toate etapele luptei împotriva cancerului, de la prevenție și depistare timpurie până la diagnostic și tratament. Nu în ultimul rând, planul are și o componentă socială: sprijinirea celor care au învins boala și se confruntă cu probleme în accesarea creditelor sau integrarea pe piața muncii din cauza istoricului lor medical.

