Viitoarele mame ar putea avea dreptul să fie însoțite în timpul nașterii.Medic: Persoana aleasă trebuie să fie pregătită

Nașterea ar putea deveni o experiență mai ușor de traversat pentru multe femei. O inițiativă legislativă adoptată de Senat le oferă viitoarelor mame dreptul de a fi însoțite, la cerere, de o persoană aleasă de ele pe durata travaliului și a nașterii. Medicii consideră că măsura poate aduce un plus de sprijin emoțional, dar atrag atenția că și viitorii tați trebuie să fie pregătiți pentru un moment intens și plin de emoții.

Analiza a miliarde de doze de vaccinuri cu ARNm confirmă eficacitatea acestora

O analiză a datelor provenite de la miliarde de doze de vaccinuri cu ARNm a găsit dovezi „convingătoare” că această tehnologie este atât sigură, cât și foarte eficientă împotriva bolilor infecțioase. Cercetătorii susțin că accentul ar trebui să se mute acum pe îmbunătățirea accesului la aceste vaccinuri, notează Euronews.

Crucea Roșie Română marchează 150 de ani de activitate umanitară, printr-o gală la Ateneul Român

Crucea Roșie Română marchează 150 de ani de activitate umanitară prin Gala aniversară „150 de ani de umanitate”, organizată joi, 2 iulie, la Ateneul Român. Fondată la 4 iulie 1876, Crucea Roșie Română are misiunea de a salva vieți, de a sprijini persoanele vulnerabile și de a interveni în situații de criză, dezastre și urgențe. De-a lungul timpului, organizația a fost alături de oameni în momente dificile, de la războaie și epidemii până la calamități naturale. Evenimentul aniversar va reuni reprezentanți ai autorităților publice, ai corpului diplomatic, ai Mișcării Internaționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie, parteneri instituționali, sponsori, voluntari și angajați ai organizației. Gala va fi un omagiu adus celor 150 de ani de solidaritate și implicare în sprijinul oamenilor aflați în nevoie. În cadrul evenimentului va fi prezentat și un bilanț al activității Crucii Roșii Române și al impactului pe care organizația l-a avut, de-a lungul generațiilor, asupra milioanelor de persoane sprijinite. Televiziunea Română este partener media al evenimentului și va transmite gala pe 4 iulie, ziua în care Crucea Roșie Română împlinește oficial 150 de ani de la înființare.

Pericole pentru turiști pe litoral. Medicii atrag atenția că ultravioletele pot aduce probleme grave de sănătate

Valul de caniculă care a pus stăpânire pe toată țara coincide cu perioada concediilor, iar mulți turiști încearcă să scape de arșiță pe litoralul românesc. Însă sunt destui care ignoră avertismentele specialiștilor și se expun la soare pe toată durata zilei. Medicii atrag atenția că briza mării poate fi înșelătoare, iar ultravioletele în exces pot aduce probleme grave de sănătate.

Ce măsuri simple putem lua pentru a face față caniculei și cum evităm deshidratarea, epuizarea termică și insolația

Temperaturile de foc de afară transformă locuințele în adevărate cuptoare, în care oamenii nu se pot răcori și nici nu se pot odihni, în lipsa aparatelor de aer condiționat. Pentru a evita deshidratarea, epuizarea termică sau chiar insolația, specialiștii recomandă respectarea unor măsuri simple, dar esențiale.

ANPC recomandă atenţie deosebită la achiziţia de alimente pe caniculă

Consumatorii trebuie să manifeste o atenţie deosebită la achiziţionarea, transportul şi depozitarea produselor alimentare, în condiţiile în care căldura excesivă poate favoriza alterarea rapidă a unor alimente şi băuturi, crescând riscul apariţiei toxiinfecţiilor alimentare, susţin reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).

Ultima Oră

Cele mai citite