Autoturisme în flăcări, țeavă de gaze fisurată. Zeci de persoane, evacuate dintr-un hotel
Pericol uriaș în cartierul Pipera, din Voluntari, lângă București.
Duminică dimineață, două mașini au luat foc, iar incendiul s-a extins și la o conductă de alimentare cu gaze, din apropierea unui hotel de cinci etaje.
Pompierii de la ISU București-Ilfov au intervenit cu mai multe echipaje și au evacuat aproape 60 de oameni, după ce au constatat că țeava era fisurată.
Alimentarea cu gaze a fost imediat oprită.
Nimeni nu a fost rănit, dar traficul în zonă a fost blocat.

