Acod între ministere pentru funcționarea instituțiilor de cultură. Ministrul Demeter Andras: Avem soluții, dar trebuie să avem curaj

9 October 2025, 14:55

Ministerele Culturii şi cel al Dezvoltării sunt pe cale să definitiveze un pachet de măsuri, astfel încât instituţiile culturale să poată funcţiona fără probleme în continuare. Invitat la Jurnalul Cultural al Televiziunii Publice, ministrul Demeter Andras a explicat că s-au identificat soluţii atât pentru plata salariilor angajaţilor, cât şi pentru acoperirea celorlalte cheltuieli.

Ministrul Culturii, Demeter Andras: Am propus un Memorandum comun inițiat de Ministerul Dezvoltării pentru instituții din subordinea autorităților publice locale și Ministerul Culturii pentru instituțiile de sub autoritatea noastră, pentru ca odată aprobat prin Guvern acest Memorandum să reușim să rezolvăm situațiile privind cheltuirea banilor de care dispun, dacă dispun instituțiile, pentru a produce sau exploata bunuri culturale: fie ele spectacole, expoziții sau orice fel de bun cultural din perspectiva specificității acelei instituții. Avem soluții, dar trebuie să avem curaj cu toții din sistem. Trebuie să ne asumăm cu curaj anumite schimbări fără de care situația pe termen mediu și lung nu se va îmbunătăți.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite