Credite tot mai scumpe, indicele ROBOR își continuă creșterea. Valoarea la trei luni a ajuns la 3,13 la sută
Creșterea ROBOR la 3 luni la nivelul record de 3,13 % scumpește creditele în lei. De exemplu, ratele plătite de cei cu împrumuturi Prima Casă de peste 200 de mii de lei au crescut cu aproape 300 de lei, faţă de acum un an. Dacă ROBOR ar ajunge la 3,5%, rata ar creşte cu încă 50 de lei.
Reprezentanții BNR pun saltul din ultimele zile pe seama contextului internaţional.
De multe ori cei care se împrumută devin interesaţi de condiţiile creditului abia când încep să aibă dificultăţi de plată, spun experţii. Un ONG, din care face parte şi economistul şef al BNR, împreună cu mai multe bănci comerciale vor folosi un test de competenţă bancară pentru cei care vor să ia un credit.
Testul nu va fi obligariu, dar experţii spun că băncile ar putea folosi rezultatele, în viitor, pentru a stabili ce risc de neplată are un client şi astfel ce dobândă şi costuri să-i stabilească.
Tot pentru evitarea supraîndatorării, BNR vrea să limiteze gradul de îndatorare a clienților.
Sunt trei lucruri care determina elementele din aceste zile. În primul rând a crescut forța dolarului în raport cu euro pe piața internațională, așa ca zonele de euro au devenit pentru operatorii din piață mai riscante. Ei au simțit și au manifestat un apetit față de risc mai mic și asta s-a văzut în deprecierea monedelor internaționale în patru țări din toată regiunea. În al doilea rând, operatorii au văzut ca monedele naționale devin mai puțin atractive, asta pe de o parte, iar pe de altă parte titlurile de stat și toate cele patru țări sunt foarte multe titluri de stat au manifestat o creștere de randament. Ce au făcut atunci? Au vândut titluri de stat, au luat monede naționale și monedele naționale le-au schimbat în valută. În același timp, și monedele naționale s-au văzut în scădere pe piețele valutare. La noi, leul a fost în scădere, deci băncile au mai puțini lei, cele care au simțit acestă reducere a cantității de lei s-au dus la împrumuturi și a crescut ROBOR-ul, a explicat – consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu.
ROBOR ÎŞI CONTINUĂ CREŞTEREA
25.06. 2018: 3,13
22.06.2018 3,09
21.06.2018 2,95
20.06.2018 2,93
19.06.2018 2,93
18.06.2018 2,92
(sursa: BNR)
CÂT CRESC RATELE
SIMULARE PRIMA CASĂ: 225.000 lei/30 de ani
ROBOR: 0,83% 3,13%
RATĂ: 928 lei/lună 1226 lei/lună
(Sursa: Finzoom)