Trafic rutier afectat pe DN 7 – zona Călinești. Căderi de pietre pe partea carosabilă

Foto IPJ Vâlcea
27 mai 2025, 20:40 (actualizat 27 mai 2025, 21:34)

Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea informează că, pe Drumul Național 7, la km 216, pe raza localității Călinești, s-au semnalat căderi de pietre pe partea carosabilă.

Este afectat sensul de mers Sibiu – Râmnicu Vâlcea, traficul desfășurându-se alternativ, sub supravegherea polițiștilor Serviciului Rutier, prezenți la fața locului.

Nu au fost înregistrate victime sau pagube materiale.

Conducătorii auto sunt sfătuiţi să fie prudenți în trafic, să reducă viteza și să respecte indicațiile polițiștilor rutieri.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite