The Times, reacție dură după gafele lui Biden: Auto-knockout total. Noapte bună, domnule președinte!

A avut ocazia să demonstreze că este încă apt de luptă. În schimb, a tușit, s-a încurcat în cuvinte și l-a numit din greșeală pe Trump vicepreședinte, scrie jurnalistul Tom Peck, într-un articol dur de opinie din The Times, despre prestația președintelui american Joe Biden.
Redăm editorialul.
Atunci când ai o ultimă șansă de-a le dovedi detractorilor tăi că nu ești senil sau că ar putea fi sfârșitul lumii așa cum o știm, probabil că există modalități mai bune de a începe decât să-l privești pe Volodimir Zelensky cu dragoste în ochi și să-i spui „președintele Putin”.
Președintele Biden s-a corectat imediat, probabil chiar înainte ca ultima gură de oxigen să iasă din cameră, dar a fost prea târziu. Au existat gemete chinuite în zona media a summitului NATO, dar pe scenă, înconjurată de cei mai puternici oameni din lumea occidentală, tăcerea a fost asurzitoare.
Președinții și prim-miniștrii au strâns din dinți în cor. Emmanuel Macron, Sir Keir Starmer, Olaf Scholz – fiecare dintre ei a înghițit în sec atât de greu încât este posibil să fi crezut cu adevărat că vor putea cumva să înghită momentul în întregime și să-l facă să dispară.
Dar momentul a fost pur și simplu prea mare pentru a fi ascuns sub preș. Unele gafe sunt atât de mari încât sunt o schimbare de paradigmă. Nu doar pentru Biden, ci pentru noi toți.
Gândiți-vă acum că ar fi fost nevoie doar de cea mai mică schimbare cronologică și un prim-ministru britanic ar fi putut părăsi mai devreme comemorarea Zilei Z și nimeni nu ar fi observat. Nu e valabil și-n cazul celui mai puternic președinte de pe pământ.
Președintele în vârstă de 81 de ani ajunsese până în ultimele secunde ale găzduirii unei reuniuni de două zile a liderilor mondiali, care este considerată a fi fost un mare succes. S-a ajuns la rezoluții, s-a dat dovadă de solidaritate. Zelensky se va întoarce în Ucraina cu un lot mare de avioane de luptă F-16, pe care le cere de ani de zile.
Vorba lui Edward Murrow
Ni se spune că Ucraina a fost plasată pe o cale ireversibilă către aderarea la NATO. SUA s-au angajat să trimită rachete hipersonice care să fie amplasate în Germania începând cu 2026. Acesta este genul de lucru pe care, în urmă cu aproximativ 15 ani, tânărul vicepreședinte al lui Barack Obama l-ar fi putut numi a „big f***ing deal” („o afacere babană”).
Poate că acest lucru ar trebui să conteze mai mult decât o deraiere de limbă prezidențială, dar nu contează. Armele de zeci de miliarde de dolari s-ar putea să nu producă nici pe departe atât de multe daune ca acel scurt, dar seismic moment de lapsus freudian.
Va fi cu siguranță sfârșitul lui, chiar dacă nimeni nu pare să aibă acum o idee mai bună. Chiar înainte de aceasta, lumea lui Biden deja se prăbușea, George Clooney defenestrându-l prin intermediul The New York Times.
Ce lovitură, mai presus de orice. Auto-knockout-ul total a întârziat cu mai mult de o oră evenimentul pe care lumea îl aștepta. Prima conferință de presă a lui Biden după mai bine de doi ani a început cu aproape 90 de minute întârziere. Când a început, Biden a reușit să iasă în ring, dar nu a fost un meci pe care cineva și l-ar fi dorit vreodată să-l vadă.
A tușit mult. Vorbea prea repede pentru a-și articula corect cuvintele. „Nimeni nu s-a speriat”, a spus el despre unitatea Occidentului în fața agresiunii ruse. Dar un bon mot emoționant este mai puțin emoționant atunci când trebuie să-ți iei o secundă de respiro pentru a înțelege că nu vorbește despre Noël Coward.
El a făcut față întrebărilor privind propria sa deteriorare repetând realizările sale în calitate de președinte, care nu sunt nesemnificative.
A răspuns la întrebări timp de aproape o oră, vorbind în mai multe rânduri fluent și lucid despre chestiuni de o imensă complexitate geopolitică, despre ascensiunea Chinei și rolul specific al Rusiei în cadrul acesteia.
Dar, de asemenea, a fost întrebat dacă Kamala Harris, vicepreședintele său, este calificată pentru a fi președinte, iar el a spus următoarele: „Nu l-aș fi ales pe vicepreședintele Trump să fie vicepreședinte, dacă ea nu este calificată să fie președinte”.
Și așa va fi cu siguranță. Pe curând, domnule președinte. Așa cum îi plăcea regretatului Edward Murrow să spună, o vorbă pe care George Clooney a cam plagiat-o, noapte bună și noroc.