Taxa pe stâlp revine, după ce fusese eliminată în 2017. Cum se va aplica impozitul pe construcții speciale
Taxa pe stâlp revine, după ce a fost eliminată în 2017, pe motiv că descuraja investițiile. Guvernul vrea să obţină peste un miliard de lei din noul impozit pe construcții speciale, care ar urma să fie dublu pentru bunurile privaților, faţă de cele ale statului. Patronii reclamă că birul propus e discriminatoriu și avertizează că va fi suportat, în cele din urmă, de către consumatori, prin prețuri mai mari.
Așa-numita „Taxă pe stâlp” va reprezenta 1% din valoarea netă a construcțiilor speciale deținute de privați. Și 0,5% din valoarea istorică a celor care aparțin statului. Sunt luate în calcul datele existente la data de 31 decembrie ale anului anterior. Excepție de la această impozitare fac construcțiile din Marea Neagră, care sunt folosite, printre altele, în exploatarea zăcămintelor de petrol și gaze naturale.
Așa-zisa taxa pe stâlp se va aplica mai ales în domenii precum Energie, Agricultură și Comunicații. În categoria construcțiilor speciale intră o gamă larga de bunuri printre care echipamentele necesare pentru transportul energiei electrice, silozurile pentru depozitarea cerealelor și stâlpii pentru susținerea antenelor de telecomunicații. Impozitul pentru construcții speciale ar urma să aducă încasări suplimentare la buget de peste un miliard de lei, anul acesta.
Reprezentații mediului de afaceri reclamă însă că noua taxă va descuraja investițiile și va reduce competitivitatea firmelor românești față de alte companii europene.
Ioan Pogonaru, preşedinte Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România: „Nu ne trebuia (…) așa ceva în momentul de față. (…) Asta se duce în costuri suplimentare și într-o serie de distorsiuni. Eu, dacă mă concurez cu o firmă de stat, plătesc dublu la această taxă. (…) Dacă mi-am făcut platformă betonată proprie și mă concurez cu cineva care a închiriat de la stat o astfel de platformă (…) plătesc dublu față de respectivul. Este o discriminare.„
Consultanții fiscali au făcut calcule și avertizează că noua taxă ar urma să fie transferată în prețuri mai mari.
Dan Schwartz, consultant fiscal: „Impozitul pe construcții este un cost care va trebui recuperat. Impozitele, nu numai acesta, sunt plătite în ultima instanță de care noi, consumatorii. (…) Veniturile noastre sunt diminuate indirect prin aceste impozite.„