Ortodocșii și catolicii ar putea sărbători Paștele la aceeași dată. Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului, în discuții cu Vaticanul
Sanctitatea sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, conducătorul Bisericii Ortodoxe din întreaga lume, a declarat de curând că și-ar dori ca ortodocșii și catolicii să sărbătorească Paștele pe aceeași dată. Acesta a spus că, împreună cu fostul Papa Francisc a început o colaborare pe această temă, pe care o va continua și cu actualul șef al Bisericii Catolice.
Dacă până acum, reprezentanții Bisericii Catolice erau cei care aduceau în discuție intenția de a celebra Paștele pe aceeași dată cu ortodocșii, de curând, intenția a fost exprimată și de către ÎntâiStătătorul Bisericii Ortodoxe, Bartolomeu.
Bartolomeu, patriarhul ecumenic al Constantinopolului: La Niceea, s-a decis că este important să fie mărturisită Învierea lui Hristos în aceeași zi, în întreaga lume cunoscută. Din păcate, circumstanțele istorice au împiedicat respectarea îndrumărilor Conciliului. Nu este treaba noastră să judecăm ce s-a întâmplat, dar înțelegem că, pentru a fi credibili ca și creștini, trebuie să sărbătorim Învierea Mântuitorului în aceeași zi.
Acesta a mai precizat că împreună cu regretatul Papă Francisc au înființat un comitet care să studieze această problemă.
Radu Preda, preot ortodox: O văd viabilă, în condițiile în care se spune foarte clar, și de o parte și de alta, că nu se schimbă nimic, ci doar se actualizează. În primul rând ar da un semnal de unitate a conștiinței creștine. Vedem că divizarea creștinilor pe criterii etnice și confesionale duce la mai ușoara lor manipulare de către factorul politic, de către puterea profană.
Cu alte ocazii, Patriarhia Română a precizat că orice consultare referitoare la data Paștelui și o eventuală hotărâre pot avea loc numai în cadrul unui viitor Sinod panortodox, prin participarea tuturor Bisericilor Ortodoxe surori.
Teologii din mediul catolic par însă ceva mai deschiși dialogului.
Șerban Tarciziu, Arhiepiscopia Romano-Catolică: Acolo, la Niceea, s-a dorit tocmai unitatea celebrării pascale și dacă circumstanțe istorice au făcut ca această dată să difere la un moment dat, trebuie să ne lăsăm inspirați de Duhul Sfânt și să căutăm acea unitate care să ne facă credibili.
Până în anul 1582, când Papa Grigore al XIII-lea a reformat calendarul iulian, catolicii și ortodocșii sărbătoreau Paștele în aceeași dată.

